Despre Stefan Banulescu
La 8 septembrie 1926 s-a nascut prozatorul roman Stefan Banulescu, al optulea fiu dintre cei unsprezece ai familiei formata din Ion Banulescu si Elena Banulescu, fiica invatatorului Stefan Diamandescu si a Anei, precum si sora preotului Toma Diamandescu). In anul 1945 a absolvit Liceul teoretic Stirbey-Voda din Calarasi, sectia filologica romana-latina. Intre anii 1945-1948 a inceput studiile juridice la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. In aceasta perioada a debutat cu un eseu despre nuvelistica lu Gogol in paginile Viata romaneasca. In anul 1952 a absolvit si Facultatea de Filologie din Bucuresti, unde i-a avut ca profesori pe George Calinescu, Tudor Vianu si Alexandru Rosetti.
In perioada urmatoare a desfasurat o intensitate activitate publicistica la reviste precum: Contemporanul, Gazeta literara, Tribuna, Steaua, Familia, cu povestiri, reportaje si eseuri (cele mai multe pe teme literar-culturale), dar si cu nuvele (incepand din anul 1963). O parte dintre acestea vor fi adunate in volumele: Colocvii, interviuri si colaje publicistice (1964, in colaborare); Iarna barbatilor, nuvele (1965, adevaratul debut al prozatorului); Scrisori provinciale (1976, suita de povestiri si eseuri epistolare).
In perioada 1954-1959 a fost redactor la revista Gazeta literara, sub directia scriitorului Zaharia Stancu. In paginile acestei revistea ii va aparea mai tarziu o serie de nuvele, printre care si Mistretii erau blanzi, Dropia, Gaudeamus, Masa cu oglinzi, Satul de lut, Vara si viscol, scrieri pe care Stefan Banulescu le publica si in revista Luceafarul. Debutul editorial si l-a facut la varsta de 39 de ani, cu volumul de nuvele Iarna barbatilor. Pentru acesta a fost distins Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor. Volumul a aparut integral (sau partial in antologii) in limbile germana, franceza, engleza, spaniola, rusa, sarba, polona, ceha, maghiara.
In anul 1968 i-a aparut cel de-al doilea volum, de data aceasta unul de poeme, numit Cantece de campie, pe care l-a urmat cu volumul de eseuri Scrisori provinciale (1976), titlul volumului fiind cenzurat in Scrisori din Provincia de Sud-Est/ O batalie cu povestiri. Si pentru aceasta scriere a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. O a treia distinctie, tot din partea Uniunii Scriitorilor, a primit-o pentru romanul Cartea de la Metopolis (1977), intaiul volum din ciclul Cartea Milionarului. Acesta a fost publicat in anul 1977, la Editura Eminescu. Mai multe capitole din acest roman au fost publicate in revista germana Literatur im Technischen Zeitalter din Berlinul de Vest.
Intre 1988-1989 incepea publicarea in revista Viata Romaneasca a primelor fragmente din al doilea volum al ciclului Cartea Milionarului, intitulat Cartea Dicomesiei, precum si din ciclul memorialistic Elegii la sfarsit de secol. In 1994 aparea, la Editura Nemira, volumul Scrisori din Provincia de Sud-Est/O batalie cu povestiri, incluzand piese noi fata de prima editie. In 1997, pentru intreaga sa activitate, autorul a fost decernat cu Premiul national pentru literatura. La 25 mai 1998, prozatorul a murit la Bucuresti.
Opera: Mistretii erau blanzi; Dropia; Gaudeamus; Masa cu oglinzi; Satul de lut; Vara si viscol; Drum in campie (1960); Colocvii, interviuri si colaje publicistice (1964, in colaborare); Iarna barbatilor (1965); Scrisori provinciale (1976); Cartea de la Metopolis (1977, Vol. I din ciclul Cartea milionarului); Scrisori din Provincia de Sud-Est/O batalie cu povestiri (1994); Un regat imaginar (1997); Elegii la sfarsit de secol (1998).