Stelian Tănase, născut în București, la 17 februarie 1952, este un cunoscut scriitor, istoric și politolog român. Din 1996 s-a dedicat activităților sale de scriitor, realizator media, dar și carierei profesionale în domeniul științelor politice. Opera lui conține: texte ficționale, texte nonficționale și memorialistică.
Cartea "Luxul melancoliei", publicată pentru prima oară în anul 1982, este împărțită în patru părți, și anume: "Casa scărilor", "Farmecul unei plimbări nocturne cu bicicleta", "Deocamdată" și "Muntele și orașul".
Prima parte a cărții, intitulată "Casa scării", spune povestea a doi îndrăgostiți, Luca și Roxana. Povestea începe cu descrierea sumbră a coridorului spitalului, unde Luca o aștepta pe Roxana, stând cu spatele lipit de zidul rece: "Lumina trecea prin geamurile groase acoperite cu funingine; după un scurt popas, o vânătoare iluzorie, cu capcane, pe crenelurile năruite ale acoperișului întins, unde câteva statui ghemuite - niște cavaleri ciuntiți, decapitați - salutau continuu, bont, dubios, lumina hăitașă. O suliță ruptă arăta drumul de-a lungul streșinilor de țiglă, burlanele prin care alunecă motani cu un lung miorlăit feroce pentru a se rostogoli electrizați, cu lumina storcită de spinările lor gelatinoase, pe nisipul năpădit de iarbă, în micile gropi săpate de apa scursă sub lunga ocupație a ploilor de primăvară". Roxana mersese la spital doar pentru câteva minute, după rezultatele unor investigații, teste ce urmau să fie băgate în calculator chiar în acea zi. Luca o remarcase din prima clipă ca într-un roman de duzină, avusese chiar presimțirea că în această dimineață, dedicată lui însuși, chiulului ca pe vremuri, unei libertăți provizorii scump plătite, singurătății lui de animal hăituit, se va întâmpla ceva neprevăzut. Când ușa "laboratorului de igienă mintală" se deschisese și de acolo apăru Roxana, Luca rămăsese blocat o clipă, ca în preajma unei primejdii. Aceasta îl privi, apoi îl luă de mână cu un gest cât mai firesc și-l trase pe o canapea din apropriere. Ea vorbea, îl măsură mai ales, îl interogă scurt, fără să-l mai aștepte să dea din cap. Când să spună cât era de "surprins" să o revadă, aproape că uitase că există în același oraș, ea îi astupă gura cu palma: "La 11:45 scap, așteapta-mă jos, voi fi acolo!" și dispăru pe culoar, cu mapa sub braț, mascată de un ficus. Până la acea oră, Lucas se hotărî să intre la un film, entuzismat deoarece găsise ce să facă în dimineața asta ce se anunță lungă și plictisitoare. Rulă, se pare, un film polonez vechi, remarcând că în sală mai erau doar doi spectatori: "era vorba de un festival, lume multă, femei apetisante, numai un pic să nu fie goale, apăreau un tip cam cinic - medic, abia își luase motocicleta - și apoi o fată ce se voia iubită fără să asculte banalitățile curente. Ea pierdea un tren, mereu se pierde ultimul tren, filosofa Luca, să ai ce vedea o oră jumătate". La finalul filmului, Luca se grăbi să iasă în stradă, îmbrâncind pe cineva, "în sfârșit iat-o! Roxana îl privea ușor amuzată, jucându-se cu poșeta într-un galou de lumină orbitoare". Fericit că o vede, lui Luca îi venea să sară într-un picior, să țopăie ca un țap. Începu să îi povestească filmul de la care tocmai ieșise, la care a mers pentru a nu se plictisi așteptând-o. Coborau scările largi cât o stradă, îndepărtând porumbeii cu mâinile, vorbeau tare să acopere gunguritul și fâlfăitul asurzitor al aripilor lor.
Cartea "Luxul melancoliei" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Prietenii Cărții (1993), Humanitas (2008) și Cartea Românească (1982).