Unul dintre lucrurile care fac din romanele scriitorului ceva deosebit, diferit, este faptul că autorul însuși este prezent în ele ca și personaj și că multe acțiuni care se petrec în romanele sale sunt scrise la persoana întâi; totuși, nu este întotdeauna personajul principal. Sven Hassel are o viziune brutală, de cele mai multe ori, în romanele sale, asupra războiului. Deși romanele sunt împânzite de umbra morții și de lupta pentru supraviețuire a soldaților în haosul ce-l reprezintă câmpul de luptă, s-a spus despre ele că transmit un mesaj anti-război.
Curtea Marțială este cel mai întunecat roman al lui Sven Hassel și face cititorul să înțeleagă perfect cruzimile la care erau supuși oamenii din subordinea regimului nazist.
Nimic nu e mai înspăimântător decât ea. Nimic nu e mai rău decât ea. Nimic nu e mai performant decât ea. Nici artileria sovietică, nici vânătorii siberieni, nici giganticele tancuri T-34. Ea este Curtea Marțială.
Sven Hassel și camarazii săi luptă pe frontul finlandez, suportând capriciile iernii arctice, iarnă mai feroce decât orice au întâlnit până acum.
Dar dacă supraviețuiesc, aceștia vor fi trimiși în Închisoarea Torgau - centrul penal al sistemului lui Hitler - unde dezertorii, condamnații și toți cei care nutresc sentimente anti-naziști sunt încarcerați și pedepsiți.
Acest lucru putea însemna arestarea, curtea marțială și execuția. Sau putea însemna tortura ori moartea prin inaniție.