Tahar Ben Jelloun - Copilul de nisip

Tahar Ben Jelloun s-a născut pe 1 decembrie 1944 în orașul marocan Fes. Încă de mic a studiat limba franceză, iar la 18 ani s-a înscris la facultatea de filosofie a Universității Mohamed V din Rabat. A fost profesor în țara sa apoi a început să scrie pentru revista culturală Souffles însă nu a durat prea mult. Din cauza faptului că s-a alăturat unei rebeliuni împotriva violenței, a trebuit să facă serviciu militar drept pedeapsă însă acest lucru a venit și cu ceva bun. În această perioadă a început să scrie poezii ce au fost publicate în Hommes sous linceul de silence în 1971. Se mută apoi la Paris pentru a studia psihologia și reușește să obțină doctoratul în psihiatrie socială în 1975. A scris pentru ziarul Le Monde și văzând că are succes, a publicat prima sa operă în 1985 iar succesul i s-a arătat încă din prima săptămână. S-a axat pe problemele sociale ale lumii cum ar fi rasismul, violența sau  terorismul, iar asta i-a adus premii precum Goncourt și Premiul Internațional Dublin.

Romanul "Copilul de nisip" a fost publicat pentru prima dată în 1985 de editura Edition de Seuil, în limba franceză. În limba română apare pentru prima dată la editura Univers în 1996, ediție ce va fi urmată de cea oferită de Nemira în 2020.

Avem parte de o narațiune povestită de a opta fiică a lui Hajji Ahmed Suleyman, Mohammed Ahmed. Tatăl ei era foarte supărat că nu a putut aduce un fiu pe lume și de aceea a și primit nume de băiat, a fost crescută ca un băiat și a primit toate drepturile în acest sens. Folosind minciunile și înșelăciunile, tatăl reușește să îi convingă pe oamenii din jur că are un fiu, iar când vine momentul circumciziei, își taie degetul pentru a se vedea sânge. Este obligat să se căsătorească cu Fatima, verișoara sa bolnavă de epilepsie care va muri de tânără, iar secretul va rămâne păstrat în familie. Mohammed însă voia să iasă la iveală așa că își face un prieten cu care corespondează și îi spune adevărul, având încredere că acesta nu îl va spune nimănui. După moartea Fatimei, băiatul nostru începe să își destăinuie identitatea iar tranziția are loc încet încet până ajunge să fie Zahra.

Ce l-a inspirat pe autor să scrie o asemenea poveste? Este simplu, istoria Marocului în care a trăit. Când Hassan al II-lea a venit la putere și țara sa a devenit independentă față de Franța, abuzul femeilor a devenit ceva la ordinea zilei. Anul 1961 denumit "Anul pumnului de fier" a fost apogeul acestei perioade pentru că legile au devenit conservatoare, femeile și-au pierdut drepturile iar violența asupra lor nu mai era o nelegiuire. Când un copil se năștea, trebuia să fie băiat pentru ca familia să primească anumite beneficii, dacă era fată în schimb, cu toții sufereau. Vremuri grele au fost în Maroc, însă aceste tradiții se păstrează și acum în anumite țări și întrebarea e dacă își vor reveni vreodată.