Problema evreiască a fost întotdeauna o chestiune dificilă și intens dezbătută la nivel internațional. Nazismul apare ca o ciumă care va domina Europa o bună perioadă de vreme, iar finele celui de al doilea Război Mondial nu va stopa nebunia provocată de Hitler și acoliții săi. Cartea semnată de Teșu Solomovici aduce însă în prim plan fața nevăzută a acestei nenorociri colective și analizează la rece poziția României în raport cu această criză europeană, care va deveni rapid o criză globala fără precedent. Manuscrisul analizează relația diplomatică dintre România și Israel și documentele semnate în secret între aceste două state în perioada de conflict. Deportarea evreilor era un act masiv de violență, dar va domina realitatea acelor vremuri. Apărută pentru întâia oară în anul 2003, lucrarea lui Solomovici este o mărturie emoționantă și ruptă parcă dintr-un trecut pe care, cumva, în mod absurd, regretăm că nu l-am trăit.
Relațiile diplomatice de la București se complică imediat după izbucnirea conflictului, iar populația trăiește în foamete și sărăcie lucie. Hitler își dorește formarea rasei ariene prin care are de gând să curețe Europa de orice rasă impură, pentru a forma, mai apoi, cel de-al treilea Reich. Este important sa menționăm că aceasta nu este o carte de ficțiune și nici pe departe un volum simplu. Ba dimpotrivă, cartea lui Solomovici este o lucrare cu un puternic impact emoțional, o lucrare simplă, dar lămuritoare, care aduce în fața publicului acte de corupție, barbarism și neputință.
Autorul are grija să aducă în prim plan ororile războiului, dar nu aceasta este partea cea mai importantă a manuscrisului său. Solomovici ne vorbește despre tratate și acorduri secrete pe care Romania le semnează cu state terțe și, de asemenea, ne vorbește, despre tensiunile dintre populație și securitate. Aflăm acum secrete de război bine păzite și cunoaștem termenii și condițiile unor alianțe care, la prima vedere, păreau transparente. Clasa politică a acelor vremuri este atacată puternic de scriitor, însă lucrarea se bazează pe documente de arhivă extraordinare. Cine a jucat rolul cel mai important în acest conflict ori care a fost poziția țării noastre în fața unui conflict de asemenea anvergură? Solomovici răspunde cu sete la toate aceste întrebări și trage propriile concluzii. Manuscrisul va fi atent cercetat de clasa intelectualilor, va fi criticat și apreciat, dar, mai presus de toate, va fi realist și original. Scrisă în două volume, mărturia lui Solomovici conține informații necunoscute până acum și o întreagă analiză a diplomației românești și a relațiilor internaționale ale țării noastre.
Lucrarea devine o importantă scriere în universitățile moderne, iar la numai un click distanță, pe site-ul nostru, cartea se regăsește în mai multe ediții, dintre care amintim următoarele: Teșu (2004), Ziua (2003).