Romanul Doctor Faustus scris de Thomas Mann între anii 1943 și 1947 a fost publicat în 1947 în primă ediție, sub titlul Doctor Faustus. Viața compozitorului german Adrian Leverkühn povestită de un prieten.
Creația lui Thomas Mann este unitară, cele patru etape ale ei fiind marcate, fiecare, de câte două romane, care se completează reciproc: epoca antebelică - Casa Buddenbrook și Alteță Regală; primul război mondial și anii ce i-au urmat - Muntele Vrăjit și Mărturisirile escrocului Felix Krull; deceniul dictaturii hitleriste - Iosif și frații săi și Lotte la Weimar; al doilea război mondial și perioada postbelică - Doctor Faustus și Alesul.
Doctor Faustus este o operă de "de semnalizare". Acestei noțiuni, pe care în Romanul unui roman o explică în termenii cunoscuți încă din eseul închinat lui Nietzsche, Thomas Mann îi acordă pe plan estetic o importanță primordială. Aceasta a fost și perspectiva în care s-a situat romancierul pentru a descrie opera muzicală a lui Adrian Leverkühn. Muzica lui Leverkühn are o fizionomie proprie, individuală, prin care ni se dezvăluie însă particularitățile unor tendințe mai generale existente în muzica, în arta și în alte forme ale conștiinței sociale din epoca imperialistă.
Ca și discuția cu diavolul, oratoriul fantastic este un prilej folosit de scriitor pentru a însuma și potența la maximum motivele și temele multiple ale cărții, pentru a uni într-un singur curs numeroase fluvii ale povestirii. Ambiția lui Leverkühn este să creeze o operă care să nu fie numai o operă muzicală, ci expresia însăși, istoria și esența ei, de la starea premuzicală, magică și ritmică, la stadiul celui mai avansat rafinament.
Diavolul se ține de cuvânt: la capătul acestei cutremurătoare oratio ad studiosos, adică exact după douăzeci și patru de ani de damnație, Adrian Leverkühn își pierde rațiunea, și până în clipa morții sale, din geniul lui de odinioară nu mai supraviețuiește decât o mască neînsuflețită, care amintește bunului famulus și prieten al său de același Ecce homo.