Romanul Lotte la Weimar, scris de Thomas Mann, a apărut în primă ediție în anul 1939. Ediția în engleză a apărut în anul următor. Este o poveste scrisă în umbra lui Johann Wolfgang von Goethe ca un răspuns narativ la romanul acestuia, Suferințele tânărului Werther, scris cu peste 150 de ani înainte.
În Lotte la Weimar se prezintă povestea uneia dintre romanțele lui Goethe, o reală figură istorică pe nume Charlotte Kestner nee Buff, care se întoarce în Weimar pentru a-l vedea pe Goethe după mai bine de 40 de ani de absență.
Punând în centrul romanului figura lui Goethe, Thomas Mann reflectează asupra raportului dintre viață și artă, care l-a preocupat dintotdeauna, și conturează portretul unei epoci întregi. Traducerea consacrată a lui Alexandru Philippide îi dă cititorului român șansa de a se bucura pe deplin de rafinamentul stilistic, umorul delicat și finețea creionării psihologice care disting scriitura lui Thomas Mann.
În septembrie 1816, o trăsură oprește în fața hotelului Elefantul din Weimar. Din ea coboară o doamnă respectabilă, însoțită de fiică și de cameristă. Foarte curând, chelnerul venit în întâmpinare face o descoperire care trezește la viață orașelul cufundat în acalmie: distinsa doamnă, semnând în registrul hotelului sub numele de Charlotte Kestner, este însăși Lotte, tânăra pe care marele Goethe, ilustrul locuitor al Weimarului, a imortalizat-o cu patruzeci și doi de ani în urmă în romanul său Suferințele tânărului Werther. Pe atunci, poetul își sublimase dragostea neîmplinită pentru Lotte în romanul epistolar care avea să facă senzație în întreaga Europă. Vestea sosirii doamnei Kestner se răspândește cu iuțeala fulgerului. Toți vor s-o vadă, s-o cunoască: dr. Riemer, secretarul lui Goethe; Adele Schopenhauer, sora celebrului filozof; August von Goethe, fiul poetului. Numai Goethe însuși întârzie să se arate, însă toate discuțiile conduc către el.
Folosind tehnica monologului interior într-o manieră care aduce aminte de James Joyce, Thomas Mann intră în „fluxul conștiinței“ acestuia: amintiri și planuri de viitor se combină cu gânduri despre viață și artă, despre evenimentele epocii și climatul politic.