Despre Titu Maiorescu
Titu Liviu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie la Craiova. Prim ministru al României între anii 1912 şi 1914, ministru de interne, avocat, politician, academician, scriitor, mason, era fiul Mariei Popazu - rudă cu un episcop de Caransebeş, şi al lui Ioan Trifu - fiu de ţăran transilvănean, care-şi schimbase numele ca să evidenţieze că se înrudea cu Petru Maior, cu studii teologice în ţară şi peste hotare, dar lipsit de dreaptă credinţă, profesor şi inspector şcolar, publicist. Tatăl locuieşte pentru o perioadă în Austria, salariat al Ministerului de Justiţie, iar Titu şi sora sa, Emilia, urmează diferite şcoli prin locurile în care se mută cu mama lor: Bucureşti, Craiova, Blaj, Sibiu, Braşov. Familia se mută în septembrie 1851 la Viena, iar viitorul om de stat urmează cursurile Academiei Tereziene, absolvind ca şef de promoţie. Obţine în continuare doctoratul magna cum laude după numai un an de studiu la Berlin, licenţa în litere şi filosofie la Sorbona, licenţa în drept la Paris, fiecare într-un singur an de studii. În 1858 predă şi psihologie şi franceză în case particulare. În casa familiei Kremnitz îşi va cunoaşte viitoarea soţie, Klara, cu care se va căsători în 1862, venind înapoi în Ţară.
Devine supleant la Tribunalul de Ilfov, profesor la Universitatea din Iaşi, director al Gimnaziului ieşean, predă istorie la Universitate, apoi este numit decan al facultăţii de Filosofie din cadrul universităţii ieşene, iar ulterior rector. Din octombrie 1863 este directorul Şcolii Normale Vasile Lupu din Iaşi şi predă pedagogie, gramatică română, psihologie, compunere. Continuă să aibă diferite funcţii în care se implică intens. Ţine conferinţe în Ţară şi în afară. La 30 de ani era deputat, la 34 - ministru. În 1864 este suspendat din toate funcţiile politice în urma acuzelor care i se aduc pe plan politic, însă în anul următor este achitat. Fondează revista Convorbiri literare, cercul Junimea, traduce, publică. Cariera de politician îl captivează; deşi editează prima ediţie a volumului Poesii a lui Eminescu, îi este adversar acestuia în poziţii ce ţin de economia naţională - Maiorescu era avocatul concernului Strousberg împotriva statului român, concernul condus de un celebru escroc al vremii, care primise concesionarea construcţiilor căilor ferate române, jefuind astfel Ţara. Mai sunt şi alte exemple privitoare la rolul negativ politico-economic pe care l-a jucat Maiorescu in viaţa românească, cum este cazul fabricii Dallemagne-Muller, al cărei procurator era. Moare pe 18 iunie 1917 la Bucuresti, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.