Despre Titus Popovici
Titus Viorel Popovici, nascut cu numele Titus Viorel (n. 16 mai 1930 - d. 30 noiembrie 1994) a fost un scenarist, dramaturg si scriitor roman. El a fost considerat unul dintre cei mai importanti scenaristi romani din perioada anilor 1960-1970, colaborand constant cu regizori faimosi, precum Liviu Ciulei, Andrei Blaier, Manole Marcus, Sergiu Nicolaescu.
A fost fiul functionarului de posta Augustin Popovici si al Floricai, invatatoare. A inceput scoala primara la Oradea si a continuat-o la Arad, unde Popovici a urmat si o parte a studiilor secundare la Moise Nicoara (1941-1945), completandu-le cu cele de la Liceul Liceul Em. Gojdu.
In 1947 a debutat cu un eseu in Revista elevilor. Insa adevaratul sau debut literar a fost cel cu schite si povestiri scrise in colaborare cu Fr. Munteanu, publicate in Viata Romaneasca (1950), apoi in volumul Mecanicul si altii oameni de azi (1951).
Intre 1949-1953 urma studiile Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti, fara licenta. In perioada studentiei a fost inspector in Ministerul Artelor, la Directia Teatrelor. Dupa absolvire a debutat in proza cu volumul Povestiri si cu romanul Strainul (1955). Bine primita de critica, scrierea il consacra pe Popovici, fiind urmata, la scurt interval, de al doilea roman, "Setea" (1958), fresca a vietii rurale ardelene in momentul de rascruce istorica a primilor ani postbelici.
A devenit scenarist in anul 1957, cand a realizat adaptarea pentru ecran a nuvelei Moara cu noroc a lui Ioan Slavici. In 1960, dupa piesa de teatru Passacaglia si un memorial de calatorie, numit Cuba, teritoriu liber al Americii (1962), scriitorul se va dedica aproape integral producerii de scenarii cinematografice. Printre realizarile sale in domeniul cinematografiei vom enumera: Setea (1960), Strainul (1964), Padurea spanzuratilor (1964), Mihai Viteazul (1970), Conspiratia" (1972), Departe de Tipperary (1973), Actorul si salbaticii (1974), Operatiunea Monstrul (1976), Profetul, aurul si Ardelenii (1978), Artista, dolarii si Ardelenii (1979), Ion: Blestemul pamantului, blestemul iubirii (1979), Pruncul, petrolul si Ardelenii (1981), Secretul lui Bachus (1984), Secretul lui Nemesis (1985), Mircea (1989), Divort din dragoste (1991), Crucea de piatra (1993).
In 1970, Popovici si-a facut revenirea in literatura cu o nuvela remarcabila, Moartea lui Ipu. In 1973 scoate piesa Puterea si adevarul, intrupand dramaturgie teme si conflicte caracteristice literaturii anilor 50.
La 1 martie 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane, apoi a fost unul dintre cei ce au conduces Uniuniea Scriitorilor, membru al C.C. al P.C.R. si deputat de Bihor (de Beius) in Marea Adunare Nationala.
La varsta de 64 de ani scriitorul si scenaristul roman a trecut in nefiinta. Dupa moartea sa, in urma unui accident de automobil, au existat zvonuri precum ca ar fi fost eliminat din cauza faptului ca stia prea multe despre nomenclatura comunista in acei primi ani de dupa 1989. Din anul 2002 o strada din Oradea ii poarta numele.
Opera: Mecanicul si alti oameni de azi (1951); Povestiri (1955); Strainul (1955); Setea (1958); Cuba: teritoriu liber al Americii, insemnari (1962); Moartea lui Ipu (1970); Puterea si adevarul (1973); Judecata (1984); Passacaglia (1989); Cartea de la Gura Zlata, povestiri de pescuit si vanatoare - fragmente autobiografice (1991); Cartierul Primaverii: cap sau pajura (1998); Disciplina dezordinii, (1998); Mircea, Propilee si orhidee, Irozii (piese jucate si netiparite).