Tudor Arghezi - Ochii Maicii Domnului

Scriitor român de renume internațional, membru al Academiei Române, celebru pentru poeziile sale nostalgice și triste, este unul dintre simbolurile prozei românești. Este influențat cu precădere de Baudelaire, iar scrierile sale sunt inspirate de Florile răului, opera atât de cunoscută a francezului. Cumva, poezia acestuia este incredibilă și aduce la viață trăirile demult uitate și ascunse în sufletele oamenilor, dar și în mințile acestora. Realist și visător deopotrivă, Arghezi se remarcă prin încărcătura emoțională pe care o redă în operele sale. Asemenea lui Baudelaire, el scrie cu patos, este un geniu neînțeles, care ne va cuceri și ne va fulgera ființa cu răscolirea sa lirică.

Scrie versuri și proză, publică mult și ascunde de ochii publicului un jurnal plin de fel și fel de mărturisiri. Este cuceritor în idei de stil și metafore și știe să își poarte cititorul la granița dintre realitate și ficțiune. Literatura română ar fi mai săracă fără Arghezi, iar neputințele oamenilor par toate reunite în manuscrisele sale. El nu idealizează traiul, ci, mai degrabă expune viața așa cum este, cu bune și rele, fără să ne menajeze în vreun fel. Când se îndepărtează de poezie, Arghezi se refugiază în romane, care vor zdruncina din temelii tematica acceptată până atunci de țara noastră dominată de comunism.

În opera de față el tratează o relație stranie, dintre o mamă, Sabina, și fiul ei, Vintilă. Cei doi trăiesc captivi între lumini și umbre, căutându-și eliberarea și, totodată, identitatea. Fiecare paradigmă pe care Arghezi o explorează este nouă și plină de farmec și brutalitate. El aduce în prim plan sentimentele celor doi și încearcă să își elibereze personajele din strâmtoarea minții. Este curajos și original, așa cum ne-a obișnuit, iar eroii săi sunt mistici, aproape sacrii, plini de calități și valori umane frumoase, dar par urmăriți de un trecut care refuză să se retragă. Cine este Sabina și cine este Vintilă? Au ei o relație normală mamă-fiu? Aceasta este întrebarea care ne va chinui pe tot parcursul scrierii, iar realitatea este că nu o vom elucida așa cum ne-am aștepta. Ei bine, suntem purtați într-o reverie stranie, care ne aduce aminte de romanul Tatianei Țibuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi. Totuși, aici nu vorbim despre o boală fizică a unuia dintre eroi, ci mai degrabă de o boală a sufletului. Ce îi apasă pe cei doi și, mai ales, sunt ei sinceri unul cu celălalt? Vom observa că, deși este un scriitor prozaic, Arghezi știe să mențină suspansul și ne poartă întotdeauna pe un drum presărat cu incertitudini și greutăți.

Lumina veghează deasupra personajelor pe tot parcursul scrierii, dar umbrele trecutului nu îi dau voie să pătrundă pentru totdeauna. Viața și moartea, liniștea și tumultul, nebunia și curajul, povestea și realitatea; toate sunt accentuate cu ardoare de un scriitor care simte prea mult pentru epoca la care relatează toate acestea, o epocă în care lua naștere, încet-încet, progresul. Pe site, lucrarea poate fi găsită în mai multe ediții: Univers (2002), Meridiane (2000), Editura pentru Literatură (2000).