Despre Umberto Eco
Intr-o instarita manastire franciscana, calugarul William de Baskerville este trimis pentru a cerceta acuzele de erezie aduse fratilor, insa ajunge sa investigheze un sir de ciudate decese, in care fiecare noua crima dezvaluie un element dintr-o conspiratie veche de secole ce implica intreaga Biserica Catolica. Acesta este tema, pe scurt, a celebrului roman Numele trandafirului, una dintre cele mai cunoscute carti ale lui Umberto Eco, publicat in 1980. Preocupat intens de intrebarile ce se pot pune vizavi de transmiterea si receptionarea mesajelor, operele sale sunt infuzate cu filosofia pe care o genereaza teoria semiotica pe care a dezvoltat-o, fictiunea suprapunandu-se pe elemente istorice reale. In 1988 apare Pendulul lui Foucault, in care trei editori care lucreaza pentru o mica editura se hotarasc sa se amuze inventand o teorie a conspiratiei pe care o numesc Planul. Ideea lor se refera la o imensa si complicata tactica de a prelua controlul lumii pusa la cale de un ordin secret ce-si trage radacinile din ordinul Cavalerilor Templieri. Cei trei editori devin obsedati de detaliile planului lor, dar, atunci cand persoane din afara grupului afla de presupusa conspiratie, crezand ca este reala si ca cei trei sunt pe cale de a descoperi comorile ascunse ale templierilor, situatia devine periculoasa.
Nascut in 1932 in regiunea Piemont din nordul Italiei, Eco a fost crescut in spirit romano-catolic, legatura sa cu ordinul franciscan fiind notabila nu doar in cartile sale, ci si in interviuri. Desi tatal sau il indemna spre avocatura, a preferat filosofia si literatura. La inceputul anilor 1950 si-a luat licenta la Universitatea din Torino cu o disertatie asupra esteticii la Toma d'Aquino. In timpul universitatii declara ca s-a distantat de credinta in Dumnezeu si de biserica. A intrat in televiziune ca editor de programe culturale, lucrand pentru Radioteleviziunea Italiana, fiind in acelasi timp lector la Universitatea din Torino.
In 1962 s-a casatorit cu Renate Ramge, o profesoara germana de arta, cu care a avut un fiu si o fiica. In anii 1980 si 1990 a predat de cateva ori la Universitatea Columbia, iar in 1992 si 1993 la Harvard. In 1993 a primit titlul de doctor de la Universitatea Bloomington din Indiana, ca recunoastere a celor peste 15 ani de participare la cercetarile legate de limbaj si semiologie ale universitatii. Sase carti la care Umberto Eco fusese autor, co-autor sau co-editor fusesera publicate de catre aceasta universitate. In 1996 a fost numit doctor in filosofie de catre Universitatea din Tartu. Din 2008 a fost profesor emerit al Universitatii din Bologna.
A colaborat in calitate de senior editor cu editura Bompiani din 1959 pana in 1975, ramanand fidel acesteia, publicandu-si toate cartile aici pana inainte cu cateva luni de moartea sa. Ultima sa carte, Pape Satan Aleppe, cronicile unei societati lichide, a aparut la o saptamana dupa decesul sau din 19 februarie 2016, in urma unui cancer pancreatic, si este o compilatie de articole pe subiecte diverse. Titlul cartii face referire la un vers din Infernul lui Dante care nu are o semnificatie anume si a aparut la editura La Nave di Teseo, pe care Umberto Eco o fondase alaturi de alte persoane de la editura Bompiani, ce plecasera dupa ce aceasta fusese asimilata de Mondadori. Societatea lichida la care face referire este postmodernismul marcat de criza morala si a modelelor, in care bazele societatii sunt distruse de consumerism si lipsa de educatie in spiritul valorilor traditionale.