„Confesiunile unui tânăr romancier” este un roman alcătuit din fragmente, gânduri și sentimente trăite de Umberto Eco în perioada de bătrânețe. Ajuns la apogeul carierei, cunoscut în întreaga lume, deținând cheia succesului pretutindeni, scriitorul dorește să împărtășească secretelor din spatele acestui miraj care l-a învăluit întreaga viață.
Când a scris „Numele trandafirului” italianul avea aproape 50 de ani, și nici cea mai mică bănuială despre ceea ce avea să urmeze. Astfel, romanul ajunge în topul celor mai căutate manuscrise ale literaturii universale, este tradus în peste 40 de limbi de circulație mondială, iar cererea este din ce în ce mai mare. Astfel, bătrânul Eco este cumva luat prin surprindere de ceea ce i se petrece. Peste noapte, dascălul universității din Bologna devine cel mai apreciat om din peninsulă.
Deși a scris încă din adolescență, iar ziarele din Italia și nu numai i-au dedicat câteva rubrici, succesul de așa magnitudine l-a copleșit. Studiile sale vor reprezenta sursă de inspirație pentru operele de mai târziu, iar oamenii întâlniți își vor lăsa amprenta asupra întregii sale opere.
Ajuns în pragul bătrâneții, încoronat maestru al literaturii universale, Umberto Eco dorește să își facă cunoscute trucurile care l-au ajutat să devină o figură reprezentativă. Astfel, scriitorul aduce în atenția cititorului un alt fel de jurnal, un manuscris aparte, care ia forma unui ghid destinat scriitorilor aflați la început de drum.
„Confesiunile unui tânăr romancier” este, așadar, o biografie diferită. Cartea debutează brusc cu o serie de fragmente care au menirea de a ne face cunoștință cu acel Umberto din trecut. Petrecem astfel câteva pagini în perioada de adolescență a autorului, îi cunoaștem trăirile și temerile, ba chiar asistăm la rătăcirile și frământările sale. Mai târziu, ajungem la perioada de început a carierei sale, la lupta pentru a obține un post la o gazetă locală și la sclipirea descoperită din întâmplare.
Zăbovit vreme îndelungată asupra noțiunilor de hermeneutica și semiotica care îi vor marca existența și îl vor pasiona până târziu. Apoi, cunoaștem impresiile sale despre clasa politică a Italiei și, totodată, despre politicieni și guvernanți.
Caietul lui Umberto Eco nu este un jurnal obișnuit, ci un manuscris despre viață și luptă, despre realizări și eșecuri, despre antiteza dintre progres și regres. Dorind să îi îndrume pe cei aflați la început de drum, italianul conferă nuanțe moralizatoare romanului său.
Cumva, Umberto Eco nu scrie, ci sfătuiește, ghidează învățăcelul în lumea fascinantă a literaturii, o lume pe care a ajuns să o cunoască îndeaproape. Cartea este ușor de parcurs, limbajul rămâne simplu, exceptând câteva pasaje care conțin termeni cu un grad de dificultate ridicat pentru cititorul de rând.
Publicată pentru întâia oară în 2011, se găsește în anticariatul nostru în numeroase ediții, dintre care amintim: Polirom (2011), Polirom (2015).