Problema redactării unei teze de licență a reprezentat întotdeauna un subiect intens dezbătut, fie de către intelectuali și academicieni, fie de către studenții aflați în fața acestui test. Manualele îndrumătoare se găsesc pe toate drumurile, iar ipotezele sunt variate.
Problema plagiatului a fost, de asemenea, una reală și adesea tratată cu superficialitate. În mediul academic nimic nu se obține facil, ori fără un minim de efort.
Umberto Eco, semiotician și scriitor de seamă al Italiei, avea să dezvolte o adevărată pasiune pentru studierea limbajului folosit de studenții săi de la Universitatea din Bologna. Astfel, la vremea aceea profesor universitar de renume, va redacta un tratat revoluționar, intitulat simplu „Cum se face o teză de licență”. Publicată inițial în 1977, cartea este un îndrumător destinat studenților.
Cartea conțin termeni explicativi și modele pentru redactarea corectă a unei lucrări serioase. Eco mizează pe o strașnic documentare, pe un studiu asiduu făcut în prealabil. De asemenea, autorul punctează importanța surselor de informare și trage un semnal de alarmă în privința scrierilor de tip fake news. Astfel, Eco îndeamnă cititorul să își selecteze cu atenție sursa din care urmează să preia o informație, după care să o filtreze pentru a obține o formă finală calitativă.
Pentru licențele pe teme din sfera științelor umaniste, Eco mizează pe folosirea unei bibliografii atent selectate. În cazul în care lucrarea are la bază o temă din sfera științelor exacte, Eco sugerează folosirea capacității de analiză. Prin urmare, scriitorul conturează într-un manual principalele probleme cu care se confruntă cei care au de dus la bun sfârșit o astfel de lucrare.
Modalitățile de abordare ale unui text sunt și ele extrem de importante, spune autorul. Prin utilizarea unui limbaj nepotrivit, mesajul poate fi distorsionat. Aici, Eco face câteva opriri interesante, analizând diverse metode și comparând diferite stiluri de scriere. De la început, profesorul menționează că nu a fost niciodată adept al descrierii într-o lucrare de diplomă.
Mai departe, Eco aduce în prim plan problema plagiatului și își învață cititorii cum să se ferească de astfel de situații. A reinterpreta un text este o chestiune diferită, spune autorul, însă a prelua cu exactitate ideile altui autor, este un act incalificabil. Revenind la ideea sa de bază, teoreticianul susține metoda studiului, a investigării în prealabil, a documentării din surse sigure, a muncii oneste.
În final, Eco vorbește despre metodele de evaluare a unei lucrări și își împarte opiniile personale cu cititorii săi. O teză bună nu este neapărat una notată cu nota maximă, ba din contră. Scriitorul vorbește acum despre originalitatea textului și despre o abordare diferită a unui subiect comun, menționând că acestea sunt ingredientele succesului.
Manualul său se regăsește în rafturile anticariatului nostru în numeroase ediții, dintre care amintim: Pontica (2000), Polirom (2006).