„Istoria urâtului” apare pentru întâia oară în anul 2007 și este una dintre cele mai apreciate scrieri ale italianului Umberto Eco. Cu studii în literatură, artă și stilistică, autorul formează un elogiu adus urâțeniei, sub toate formele sale. Curios, opera apare ca o antiteză inteligenta cu o altă scriere faimoasă semnată de același autor, „Istoria frumuseții".
Astfel, scriitorul face trimitere către cele mai fascinate perioade ale istoriei și își îndreaptă atenția către domenii precum pictura, arta și, evident, literatura. Umberto Eco face o trecere în revistă a conceptului de frumusețe și analizează diverse stereotipuri, care s-au propagat pretutindeni. Dacă să vorbești despre frumusețe este o treabă relativ ușoară, să expui argumente în favoarea sau defavoarea conceptului de urâțenie este o muncă dificilă.
Eco se oprește la pictură și de aici își începe manuscrisul atât de bine închegat. Așadar, italianul începe o analiză temeinică a celor mai mari picturi ale lumii. Cumva, la o analiză atentă a chipurilor și trăsăturilor evocate în pictură , scriitorul descrie acest complex care a măcinat generații, urâțenia. Subiectiv, ne arată defectele din spatele perfecțiunii Giocondei lui Da Vinci, spre exemplu.
Scriitorul face trimitere către cele mai fascinate perioade ale istoriei și trece în revistă conceptele estetice cele mai apreciate. Deși începe cu pictura și arta vizuală, pe parcurs face o trecere bruscă către literatură și istorie. Italianul se oprește, așadar, asupra reprezentării corpului în diferite epoci. Zăbovește asupra gladiatorilor Romei, atinge grotescul Antichității, ba chiar face o scurtă referire la personaje simbol, la stigmatizați ai societății ori la marginali. Astfel, avem descrisă imaginea Cocoșatului de la Notre Dame și impactul pe care acesta îl stârnise în societatea vremurilor.
Mai apoi, scriitorul trece pe tărâmuri orientale și ne vorbește despre presupusa urâțenie a reginei Cleopatra, care, cu toate acestea, era considerată un model feminin al Egiptului Antic.
Fără să urmărească o linie clară, Umberto Eco trece de la un exemplu la altul, fără a păstra indicii temporali. Istoria este cel mai important element al scrierii sale, iar personajele despre care ne vorbește au jucat un rol important în imaginarul colectiv.
Eco are obiceiul de a face supoziții diverse pe baza subiectelor pe care le tratează. Nici de această dată nu își va lăsa subiectivismul de o parte, ba din contră. Catalogul său despre o istorie a urâtului este fascinant, copleșitor și realist, însă adesea italianul cade în desuet.
Spre sfârșitul manuscrisului avem notate o serie de trimiteri către diverse surse de inspirație, iar cititorul va fi uimit cât de bine s-a documentat Eco pentru a da naștere unei altfel de lucrări.
Tratatul despre urâțenie al lui Umberto Eco este disponibil în mai multe în rafturile anticariatului nostru. Dintre acestea amintim: RAO (2014), RAO (2007).