Apărută pentru întâia oară în 1997 lucrarea lui Umberto Eco este o analiză atentă a filosofiei marilor gânditori ai istoriei. Cu studii în literatură, estetică și filosofie, italianul alege să scrie despre cei care i-au influențat puternic cariera. Într-o perioadă în care lectura nu se afla la îndemna oricui, scriitorul conturează aspecte interesante ale culturii universale.
Pentru început, se oprește asupra legilor lui Platon și face o paralelă interesantă între acesta și Aristotel. Fără să manifeste admirație deosebită pentru vreunul dintre aceștia, Eco trage niște concluzii pertinente referitoare la scrierile Antichității. Este nedrept să afirmăm că italianul neagă importanța și măiestria celor doi greci, însă la fel de nedrept ar fi să lăsăm a se înțelege că îi apreciază din cale afară.
Trecem peste impresiile personale ale scriitorului și ne oprim asupra unei analize bine construite, o reflecție asupra teoriei lui Kant. Căci, dacă nu am amintit până acum, Umberto Eco este un strașnic apărător al teoriei kantiene. Pe parcursul câtorva zeci de pagini, scriitorul își îndreaptă atenția către idealismul critic și perioada iluministă în Germania. Mai târziu, zăbovește asupra istoriei culturii apusene și conturează o antiteză inteligenta între Marx si Friedrich Engels.
Absorbit de informații, Eco încearcă să rămână imparțial în teza sa, însă nu îi reușește întru totul. Observăm o înclinație către filosofia lui Kant și o hiperbolizare a personalității acestuia. Fără să atacăm subiectivismul scriitorului, pătrundem în tainele semioticii și hermeneuticii, științe care vor domina întreaga opera a lui Umberto Eco.
Observăm astfel că studiile sale stau la baza formării unui intelect deosebit, însă nu putem nega că italianul se va lăsa influențat de operele înaintașilor săi.
„Kant și ornitorincul” este cumva un titlu metaforic, ori o formă prin care autorul dorește să împrietenească cititorul cu teza sa abstractă și dificil de înțeles. Studiul realizat nu este destinat oricui, iar limbajul lui Eco nu este, nici pe departe, unul accesibil. Este drept că, iubitorii literaturii universale vor dori să aprofundeze opera celui ce va deveni unul dintre cei mai apreciați scriitori ai contemporaneității.
Spre deosebire de romanele de mai târziu, în acest tratat revoluționar, scriitorul nu dorește să impresioneze cu veleitățile sale artistice. Manuscrisul este un fel de culegere de cultură generală, un fel de îndreptar, un ghid în cunoașterea filosofiei de dinaintea noastră. Religia și politica nu fac casă bună în manualele lui Eco, căci scriitorul încearcă să se mențină departe de rocada dintre cele două sfere.
Lucrarea sa nu se adresează maselor, ci intelectualității. Căci ar fi de-a dreptul absurd să lăsăm a se înțelege că este o lectură facilă, ori simplu de priceput. Iubitorii literaturii universale și, mai ales, ai stilului adoptat de Umberto Eco vor găsi în anticariatul nostru mai multe ediții ale manuscrisului, după cum urmează: Polirom (2010), Pontica (2002).