Umberto Eco - Numele trandafirului

Publicat în 1980 la editura Bompiani, Italia, romanul „Numele trandafirului” este cartea de debut a autorului Umberto Eco. A avut un succes răsunător chiar de la publicare și a fost vândută în peste 50 de milioane de exemplare. Autorului i s-au decernat mai multe premii, cele mai importante fiind Premiul Strega, în 1981 și Premiul Medicis, în 1982. De-a lungul anilor, cartea a fost tradusă în peste 35 de limbi și este considerată de Le Monde ca una din cele mai influente romane ale secolului al XX-lea. În România, romanul a fost tradus în 1984 la editura Dacia. A continuat să fie republicat și de alte edituri, precum Polirom, Adevărul sau Hyperion. Toate aceste ediții se găsesc spre vânzare pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.

Romanul urmărește povestea călugărului franciscan Guglielmo de Baskerville care încearcă să elucideze misterul din spatele morții unuia dintre călugări, pe nume Adelmo de Otranto. Ajuns la mănăstire alături de ajutorul său, Adso din Melk, descoperă că secretul din spatele crimei este mult mai mare decât ceea ce pare inițial. În curând, călugării încep să dispară unul câte unul, iar sarcina lui Guglielmo și a ucenicului său devine din ce în ce mai dificilă, iar situația se complică când Adso se îndrăgostește și are o relație cu o fată din sat. În ciuda interdicției, Guglielmo și ucenicul său merg în biblioteca labirintică pentru a studia. Închiziția, cu care Guglielmo avusese legături în trecut, pare a fi de asemenea implicată în poveste și pune presiune asupra abatelui pentru a rezolva problema. Cercetând biblioteca, Guglielmo și Adso descoperă o cameră secretă, dar și pe Jorge de Burgos, cel mai bătrân călugăr al mănăstirii. El le mărturisește că întreg planul este al său și că ultima victimă va fi chiar abatele. Deși în final Guglielmo realizează modalitatea de ucidere a călugărilor și simbolica lor, nu poate opri niciuna dintre ele. Finalul este unul dramatic, iar călugărul franciscan și ajutorul său vor trebui să ia decizii dificile, care vor schimba pentru totdeauna cursul vieții mănăstirii.

Specialist în semiotică, Umberto Eco se dovedește a fi un maestru al îmbinării acestei ramuri a logicii cu ficțiunea. El se folosește de o operă pierdută aparținând lui Aristotel, dar de care personajele par a știi. El face referiri la posibilul conținut al acesteia, învăluind în mister atât această scriere, cât și întreaga colecție de cărți din biblioteca mănăstirii. Biblioteca este de asemenea un loc plin de enigme, având forma unui labirint. Titlul cărții devine astfel relevant, pentru că, așa cum însuși autorul mărturisea, a încercat să aleagă cel mai neutru titlu cu putință. Așadar, unei povești plină de simboluri și motive, cel mai potrivit titlu este unul care denotă un lucru vechi, care, deși și-a pierdut însemnătatea și simbolistica, păstrează apartenența lucrului frumos. Trandafirul, un obiect atât de plin de însemnătate, a ajuns să fie golit de ea cu timpul, însă nu și-a pierdut valoarea. Tot așa și opera lui Aristotel despre comedie, devine un trandafir, a cărui însemnătate poate că s-a pierdut, însă valoarea sa a rămas aceeași. Eco face referire în cartea sa și la alte opere, prin alegerea numelor personajelor. Astfel, Guglielmo amintește de Sherlock Holmes și cazul său din Baskerville, iar Jorge de Burgos amintește de scriitorul argentinian Jorges Luis Borges, care a avut o mare influență asupra lui Eco.

„Numele trandafirului” a fost ecranizat la scurt timp după apariție, în 1986. Filmul regizat de Jean-Jacques Annaud, avându-i în rolurile principale pe Sean Connery și Christian Slater, a câștigat două premii BAFTA și premiul Cesar pentru cel mai bun film străin. În 2019, Giacomo Battiato a lansat un nou serial, a cărui poveste urmărește acțiunea din roman. A fost difuzat pe Rai 1 în Italia, urmat de BBC în Marea Britanie, și apoi și în alte țări (SUA, Australia etc).