„Pendulul lui Focault” apare pentru întâia oară în 1988 și este una dintre cele mai apreciate cărți ale autorului italian, Umberto Eco. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale romanului, după cum urmează: Pontica (1991), Polirom (2013).
Cel care a lăsat moștenire literaturii universale titluri precum „Numele trandafirului" avea să ofere umanității o altă scriere extraordinară.
Titlul cărții face referire la pendulul Focault, a cărui menire este să demonstreze mișcarea de rotație a Pământului. Romanul este structurată în zece părți și cuprinde numeroase metafore și trimiteri la cultul cabala, ocultism și diverse teorii ale conspirației.
Personajele principale sunt trei buni prieteni, Diotallevi, Belbo și Casaubon. Aceștia lucrează la o mică editura, situată în Milano. Nimic neobișnuit nu pare a le tulbura existența sau a le schimba rutina de zi cu zi. Într-o zi însă, la sediul editurii Garamond, își face apariția colonelul Ardenti, care își manifestă intenția de a publica o carte despre un plan secret deținut de cavalerii templieri. Acest plan se referă la o viitoare dominație mondială controlată de gruparea templierilor, iar singura bază pe care Ardenti o prezintă este o bucată de hârtie ce conține un text codificat.
După acest episod, colonelul dispare în mod suspect, iar cei trei amici par a da uitării misterioasa întâmplare. Casaubon pleacă pentru o perioadă îndelungata pe tărâmuri braziliene. La întoarcere își reia locul de muncă de la editură, iar legenda pomenită de colonelul suspect revine mai proaspăt ca niciodată în mintea celor trei.
Inițial, această teorie pare neverosimilă, însă pe parcurs vor descoperi noi legături neobișnuite.
De aici înainte, romanul se complică, iar legenda templierilor îi macină pe cei trei protagoniști. La destrămarea ordinului, templierii sunt divizați în 6 grupuri, care sunt răspândite pe întreg teritoriul Europei, iar fiecare grup deține o parte din secretul sacru.
120 de ani mai târziu, printr-un ritual ciudat, fiecare grup transmite partea de secret către un altul și, în această manieră, după 600 de ani, secretul este în totalitate reconstruit.
Diferențele de calendar vor aduce însă interferențe stranii, iar întârzierea unui grup la marea adunare, face ca lanțul destăinuirii să fie întrerupt.
Umberto Eco pune un accent deosebit pe descrierea ritualurilor, pe metaforele care înconjoară romanul și face trimiteri către cultul cabala.
Finalul romanului este trist, căci cercuri oculte încep urmărirea eroilor, ghidate de convingerea că teoria ar putea fi adevărată. Vânați și izgoniți din teritoriul de baștină, doi dintre bărbați își pierd viața în circumstanțe dubioase. Belbo își găsește sfârșitul spânzurat de pendulul lui Focault de la Paris, iar Diotallevi moare subit de o afecțiune de care nu știa să fi suferit. Singurul care rămâne în viață este Casaubon, însă este neîmplinit și dezamăgit, chinuit de iminentă moarte care pare să îl urmărească la orice pas.