Poet, dramaturg și om politic, Vasile Alecsandri rămâne o figură reprezentativă a literaturii române. Membru fondator al Academiei Române, ministru și, mai apoi diplomat, va ocupa un loc de seamă în România secolului al XIX-LEA. Încă din copilărie, pe care o petrece la Iași și la Bacău în mare parte, își manifestă interesul față de scris și lectură. Se înscrie mai târziu la o facultate cu profil de inginerie, însă nu reușește să își finalizeze studiile. Învârtindu-se în cercurile de intelectuali, leagă prietenii strânse cu Costache Negruzzi sau cu viitorul domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza.
Arată un interes deosebit pentru călătorie și chiar pornește într-o incursiune deosebită spre tărâmuri mauro-hispanice. De la Paris până la Madrid, prin Gibraltar și Maroc, Alecsandri își găsește liniștea și inspirația pentru operele de mai târziu. Este școlit în limbi străine, cunoaște franceza și greaca, ba chiar ia lecții particulare de istorie și artă de la un maestru grec, cunoscut din întâmplare în pelerinajele sale. Se implică activ în politica vremurilor, dar nu scapă literatura nici un moment. Obține tot felul de funcții promițătoare pe la administrații locale, ba chiar la catedrele de literatură din Iași și Bacău. Cumva, Alecsandri își dorea sa fie dascăl, însă mărturisește că această meserie nu îl împlinește pe deplin. Astfel, pornește din nou într-o călătorie spre Italia, după care poposește la Paris. Aici materializează primele încercări de poezie și proză scurtă.
În 1852 publică ciclul de poezii intitulat simplu „Poezii populare". Acestea cuprind scurte secvențe ale vieții pitorești de pe meleagurile Moldovei. Mai târziu, Alecsandri se îndreaptă spre piese de teatru și opere de comedie cu ajutorul cărora, surprinzător, va cunoaște adevărata faima. Astfel, volumul de teatru intitulat „Repertoriul dramatic” conține piese precum „Chirița la Iași” sau „Chirița în provincie".
În 1874 publică „Boieri și ciocoi", una dintre cele mai importante opere de comedie din repertoriul său.
De-a lungul carierei sale artistice putem distinge clar cele trei perioade ale creației. Avem astfel perioada de tinerețe, cunoaștem primele impresii ale poetului și asistăm la rătăcirile sale stilistice și literare. Perioada de maturitate reprezintă cumva o stagnare, o regăsire a sinelui și o formare a gândirii poetului. Aici, avem cele mai importante și cunoscute scrieri ale lui Alecsandri. Perioada de bătrânețe reprezintă o încununare a talentului, o retrospectivă a ceea ce a avut de oferit umanității prin intermediul versurilor și poveștilor sale.
Între 1868 și 1869 publică în revista „Convorbiri literare" seria de pasteluri, cunoscută până în zilele noastre. Aici ne vorbește despre natură și evocă magistral relația dintre om și mediul înconjurător.
Poeziile lui Alecsandri sunt adevărate capodopere, tablouri electrice, colorate extraordinar și nuanțate în fel și chip. Acestea se regăsesc în rafturile anticariatului nostru în numeroase ediții, dintre care amintim: Editura pentru Literatură (1965), Național (1996), Minerva (1990).