Vasili Grossman este unul dintre cei mai curajoși scriitori pe care Rusia avea să îi ofere modernității. Totuși, nu multe opere de ale sale vor rămâne în istoria imaginarului colectiv drept unele de succes. Cumva, scriitorul avea să surprindă prin maniera de relatare a unor scene desprinse din viața simplă, grea, trăită în patria mamă, însă pentru acest curaj va fi taxat sângeros de KGB și cenzură. Deși nu se compara în grandoare cu alți conaționali, Grossman face un portret nemaivăzut al societății sale, descrie oameni și evenimente ca nimeni altul. Adesea, autorul este aspru criticat pentru sinceritatea dură de care dă dovadă, însă relatările nu se opresc aici.
Personajele lui sunt inspirate din realitatea de zi cu zi, iar artificiile literare utilizate sunt aproape invizibile. La o analiză mai atentă, autorul este concentrat îndeosebi pe relația personajelor sale cu societatea, iar nebunia veacului nu a fost niciodată mai bine portretizată. Grossman este un maestru în dezvăluirile sale, este un artist al peniței și reușește să ne surprindă și să ne șocheze deopotrivă.
„Stepan Colciughin” este una dintre lucrările mai puțin cunoscute ale lui Grossman, însă asta nu o face mai puțin interesantă. Cartea își centrează acțiunea la Moscova, locul de baștină al autorului și aduce în prim plan o societate bolnavă, guvernată de război și foamete, de însingurare și neputință. Scriitorul face o schiță morală a personajelor sale și reușește să ne impresioneze cu puterea sa de evocare. În vremuri încă tulburi, când confruntările de natura politică încă ardeau mocnit, Grossman analizează și aduce concluzii în fața publicului. Cititorii vor fi surprinși să observe o realitate atât de stranie și să o asimileze.
Romanul de față este unul cutremurător, iar experții îl vor asemăna cu „Crimă și pedeapsă”, semnată de Dostoievski. Opera este de o calitate literară deosebită, cu o acțiune simplă, plină de suspans și realism, cu personaje puține, dar bine conturate și cu un cadru de ansamblu de-a dreptul incredibil. Adesea, avem tendința să îl comparăm pe Grossman cu alți scriitori ruși. Totuși, realismul acestuia va fi greu de egalat în epocă, iar pentru acesta va fi iubit și urât deopotrivă. Lucrarea este atent analizată, este cenzurată și pusă sub lupa KGB-ului vreme îndelungată. Autorul încearcă o bună bucată de vreme să o țină ascunsă și chiar are rețineri în publicarea manuscrisului.
Cartea ajunge pe piață, iar succesul va fi nesperat de mare. Ulterior, aceasta va fi reeditată și tradusă în peste 10 limbi de circulație internațională. Astăzi este o lucrare de referință în literatura rusă, iar pe site-ul nostru este disponibilă în mai multe ediții, după cum urmează: Consiliul Central al Sindicatelor (1953), Confederația Generală a Muncii (1949).