Victor Eftimiu - Paunasul codrilor

Victor Eftimiu a fost un dramaturg, scriitor și traducător român de origine macedoromână, membru al Academiei Românie. 

Cartea "Păunașul codrilor" este împărțită în șapte părți, fiecare reprezentând o poveste distinctă, și anume: "Fluierul ciobănașului", "Vulpea păcălită", "Făt-Frumos din lacrimi", "Omul de piatră", "Ce-i șapte voinici", "Zâna viselor" și "Păunașul codrilor".

Ultima poveste a cărții descrie viață lui Florin, supranumit "păunașul codrilor". În pădurea Sânzienelor trăia un înțelept bătrân, acesta fusese de mult izgonit în pădure de către Zmeu, cel care o răpise și pe Mărgărinta. Înțeleptul stătea cufundat în gânduri, răsfoind cărți din vechime, și se hrănea cu laptele unei capre numite Zoica, care își găsise refugiul pe lângă el de mulți ani. De la o vreme, acesta băgă de seamă că laptele ei începe să scadă. Într-o zi, când decisese să o urmărească, acesta văzu că la poala unei străbun stejar Zoica alăpta un prunc bălai. Moșneagului nu-i venea a crede, se frecă la ochi, se mai uită odată și dându-și seama că nu visează ridică pruncul din iarbă, îl luă în brațe și îl duse în peștera lui. Zoica îi hrănea acum pe amândoi, până veni momentul să-și dea ultima suflare. Din acel moment, cei doi trebuiră să se hrănească numai cu rădăcini și buruieni fierte. Moșneagul îi făcuse lui Florin un arc și o ghioagă cu care să vâneze păsări și sălbăticiuni, îi vorbise despre oameni și despre viață lor în sate și în târguri, îl învățase să citească și să scrie. Nu după mult timp, într-o dimineață de primăvară venise și rândul bătrânului să își dea ultima suflare, nu înainte de a-i mai vorbi o dată. Atunci îi povesti cum îl găsise într-o tufă din pădure, înfășurat în scutece și în plăpumioara albastră, având la gât o salbă ce avea notată pe fiecare bănuț o slovă, în total șase slove (f-l-o-r-i-n). Îi povestise și despre trecutul său, faptul că el nu a fost mereu cum era în prezent. În trecute vremuri, el era conducătorul acelui ținut, însă Zmeul l-a alungat, acum, împreună cu scorpia pădurii - mama lui, secătuindu-i pe oamenii ce locuiesc în acele zone. Băiatul se îmbracă în pieile lăsate de moșneag, își luă arcul și ghioaga și a plecă la drum, nimerind la o margine de sat. Când îl văzură, oamenii se uitară ciudat la el din cauza blănurilor ce îl acopereau. Însă, când îl văzură la treabă, atunci când sărea în ajutorul tuturor celor care aveau nevoie, ba spărgând lemne, ba cărând apă, ba izgonind lupii, ba ridicând cu un singur umăr un car ce se răsturnase, aceștia îl botezară "păunașul codrilor". Într-o zi, când un bivol se repezise la un copil să îl ia în coarne, Florin sărise în spatele lui, îl apucase de ambele coarne și îi suci gâtul ca unui pui de găină. Văzând de câtă vitejie dădea dovadă, înțelepții satului se sfătuiră, ajungând la concluzia că doar acest tânăr ar putea să îi scape de scopia pădurii și de fiul acesteia, Zmeul, care îi năpăstuia de mulți ani, furându-le vitele, răpind copiii și cerând un bir de 12 flăcăi pe an. Aceștia i-au cerut să îi scape de cei doi, oferindu-i la schimb orice își dorea. Îi mai spuseseră că va trebui să o omoare pe scorpia pădurii, apoi să se scalde în sângele ei, pentru a i se întări pielea, în felul acesta putând să-l învingă și pe zmeul atotputernic. Florin fusese de acord.

Cartea "Păunașul codrilor" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediții, și anume: Ion Creanga (1973), Prut International (2008), Ion Creanga (1979), Ion Creanga (1999) și Floarea Darurilor (2002).