Virgil Ierunca - Fenomenul Pitesti

Virgil Ierunca a debutat în lumea ziaristică în 1939 la ziarul Timpul și ceva vreme a fost unul dintre cei mai apreciați publiciști. În 1947 se mută în Franța și timp de 20 de ani va fi redactor al emisiunilor în limba română de la radiodifuziune. În perioada comunistă a României va scrie din exil dar nu va publica nimic până ce regimul nu va fi înlăturat. Printre cărțile sale se numără Antologia rușinii, Poeme din exil sau Subiect și predicat, în care autorul critică aspru regimul comunist și laudă pe toți cei care au fost împotriva lui.

Cartea "Fenomenul Pitești" apare pentru prima dată la editura Humanitas în 1990, ediție ce va fi urmată de cele din 2007, 2010 și 2013 ale aceleiași edituri.

În primul rând trebuie să vă spun că aveți nevoie de o inimă de piatră pentru a citi cele 100 de pagini atât de precise și tragice. Probabil ați mai auzit de Fenomenul Pitești sau Experimentul Pitești, au fost scrise multe cărți și articole în acest sens, dar cel mai informat dintre scriitori din domeniu este chiar cel de față. Între 1949 și 1952 la închisoarea din Pitești construită prin anii '30 pentru cu totul altceva, începe să se demareze un proiect de reeducare în masă. Totul era controlat de Securitate, mai exact de Alexandru Nikolski și de deținutul politic Eugen Țurcanu. Aceștia auziseră de teoria lui Makarenko conform căreia un deținut poate ajunge torționar, ceea ce îi dă putere și îl face să spună toate informațiile pe care le știe. Totul a pornit în camera 4 a spitalului închisorii unde erau 15 tineri studenți, în mare parte intelectuali, printre care și Sandu Angelescu. Lor li se alătură Țurcanu și grupul lui ce a început să lege o relație de frăție apropiată cu restul doar pentru a afla părerile lor despre regim. Toți erau împotrivă iar după doar câteva zile o încăierare are loc între ei. Aici voia să se ajungă de la început și toate acestea au dus la dezbrăcarea lor și o mamă de bătaie cum nu au primit toată viața. Următorul pas consta în patru faze: demascarea externă, internă, publică și transformarea deținutului în torționar pentru a-și trăda fratele. Tortura era una cruntă, în timpul nopții aveau voie să doarmă doar pe spate cu mâinile pe lângă corp și goi iar dacă mișcau vreun mușchi erau loviți în cap cu o bâtă. O altă metodă era parcurgerea de 100 de ori a camerei supraaglomerate cu lovituri până la sângerare între fiecare tură. Dacă cineva își permitea luxul de a leșina, atunci era stropit cu apă și pus să continue. Unul dintre cele mai groaznice episoade era atunci când erau obligați să mănânce fecale. Dacă le recurgitau, trebuiau să mănânce ce au dat pe jos și tot așa până ce torționarul se plictisea. Tentativele de suicid niciodată nu ajungeau să fie duse la capăt și mare păcat pentru cei ce încercau să o facă pentru că pățeau ceva și mai rău decât de obicei.

Toate acestea și multe altele le veți regăsi în carte, dar așa cum v-am spus și la început, trebuie să fiți pregătiți pentru o astfel de lectură pentru că altfel veți fi în transă zile întregi.