Despre Vladimir Colin
Jean Colin, cel care-şi va asuma peste ani pseudonimul Vladimir Colin, este fiul Ellei Pauker şi al lui Lazăr Colin, evrei stabiliţi în România. S-a născut pe 1 mai 1921 şi a urmat liceul Cantemir din Bucureşti, după care Facultatea de Litere, pe care a abandonat-o după un an. În această perioadă era intens implicat în activităţile politice ale funcţiei sale din Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, la al cărei editură va fi redactor, ocupând aceeaşi funcţie şi la Radio în perioada 1946-1947. Devine redactor la revista Flacăra, la Revista literară, apoi secretar general de redacţie la Viaţa Românească. În 1944 publică poezia Manifest în ziarul Victoria, semnând Ştefan Colin. Prima carte apare în 1947, având titlul Poeme. Scrie, până prin anii 1955, pe planul activismului cultural comunist, poezie şi proză.
În 1953 îi apare volumul Basme, pentru care primeşte Premiul de Stat. De acum încolo Vladimir Colin se dedică exclusiv literaturii fantastice şi SF, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai genului din România. Va fi premiat atât în Ţară, când şi peste graniţă. Ca trăsătură a lucrărilor sale se distinge înclinaţia de a fi un analist şi critic moralist sceptic şi ironic, întreţesându-şi această tendinţă cu remarcabila capacitate de a crea lumi imaginare, de a accesa arhetipuri, elemente mitologice, simbolistică. Pe lângă faptul că a scris poezie şi proză, lucrări dintre care menţionăm Zece poveşti pitice, apărută în 1957, Legendele Ţării lui Vam - 1961, Capcanele timpului - 1972, Dinţii lui Cronos - 1975, Grifonul lui Ulise - 1976, Imposibila oază - 1984, Xele, motanul din stele - 1984, Vladimir Colin a mai fost activ şi ca traducător, în principal de basme, cum sunt cărţile Basmele popoarelor Asiei, apărută în 1962, Vaca din lună. Poveşti populare indiene, tipărită în 1963, Padişahul şi vizirul, Basme persane, apărută în 1971, dar şi Seniorii războiului sau Planeta cu şapte măşti ale lui Gerard Klein sau Răbdarea timpului a lui John Brunner.