Despre Vladimir Ilici Lenin
Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut drept Lenin, a fost conducătorul Partidului Comunist din Rusia şi al Revoluţiei Bolşevice, figura care a contribuit masiv la impunerea comunismului, la instituirea statului sovietic, al cărui lider a fost în perioada 1917-1924. Viziunea pe care Lenin a impus-o a fost, după moartea sa, amestecată cu precepte ale lui Karl Marx, formând ideologia cunoscută sub numele marxism-leninism, viziunea comunistă asupra lumii.
S-a născut pe 22 aprilie 1870 (10 aprilie pe stil vechi) la Simbirsk, în Rusia. Mai târziu, localitatea a fost redenumită Ulianovsk în cinstea sa. Tatăl său, Ilia Nicolaevici Ulianov, era un oficial de rang înalt în sistemul educaţional din zonă. Urcând în rândul boierilor, familia lui Lenin avea un statul financiar înalt şi tânărul viitor lider comunist a crescut având numeroase privilegii. Mai târziu, avea să declare că revoluţia bolşevică este pentru clasa muncitoare, însă el însuşi nu avea prea multe cunoştinţe despre ce înseamnă a trăi o astfel de viaţă. A primit o educaţie titpică pentru cei de statul înalt, iar la vârsta adultă poziţia sa vizavi de conducerea politică era una de opoziţie; Rusia era condusă de ţari - împăraţi - iar ura lui Lenin faţă de forma de putere era alimentată şi de faptul că fratele său mai mare, Alexandr, fusese condamnat la moarte prin spânzurare pentru că uneltise să-l ucidă pe ţar în 1887. Deşi avea rezultate bune la şcoală şi ajunsese să studieze la Universitatea din Kazan, Lenin a fost exmatriculat pentru că participase la demonstraţii. Şi-a continuat studiile de acasă, obţinând licenţa în Drept în 1891.
În 1893 s-a mutat în Sankt Petersburg, deplin admirator al scrierilor lui Karl Marx. Marx şi Engels promovau un sistem de gândire centrat pe dorinţa de a distruge, printr-o revoluţie pe plan internaţional, sistemele stabile de conducere, mizând pe implicarea şi folosirea proletariatului - pătura săracă, care depunea multă muncă fizică, a statelor, şi impunerea unei noi conduceri, în care să se impună un nivel egal de muncă şi acces la resurse materiale. Până in 1893 Lenin deja scria mult pe această temă, articole, jurnale, organiza grupuri de muncitori. În 1897 a fost arestat şi trimis în închisoare pentru câteva luni, apoi exilat în Siberia pentru trei ani. După el a venit Nadejda Konstantinova Krupskaia, marxistă la rândul ei, cu care Lenin se va căsători în 1898. În perioada cât a locuit în Siberia a scris un amplu studiu despre economia rusească, intitulat Capitalismul. Deşi în exil, nu a muncit nici măcar o singură zi şi a călătorit intens în toată Europa. A murit pe 21 ianuarie 1924, iar pe 27 ianuarie, la o săptămână după deces, trupul său mumificat a fost instalat într-un mausoleu din Piaţa Roşie din Moscova.