Vladimir Lossky - Introducere in teologia ortodoxa

Vladimir Lossky, fiul cunoscutului filosof rus Nicolas Onufriyevich Lossky, s-a născut la 8 iunie 1903, în Gottingen (Germania). În anul 1922 intră la Universitatea din Petrograd, însă, în 1922, este forțat să emigreze în Rusia sovietică, împreună cu familia. În 1924 se mută la Paris, în același an intrând la Universitatea Sorbona. Talentul său strălucit, cunoașterea excelentă a istoriei Bisericii și culturii occidentale, viața liturgică intensă și pătrunderea profundă în însăși esența tradiție patristice i-au permis să vorbească despre Ortodoxie, ca centru al Adevărului, cu atâta forță și persuasiune încât foarte curând la Paris a început să se formeze o comunitate ortodoxă franceză.

În cartea "Introducere în teologia ortodoxă", Lossy prezintă doctrina creștină în lumina Duhului Sfânt și a energiilor necreate, ca punte dinamică între Dumnezeu și lume. Marele merit al acestei lucrări constă în faptul că ne împărtășeaște valorile nepieritoare ale Ordodoxiei răsăritene, cu geniul ei mistic inefabil, prin intermediul acelei culturi animate de claritate și distincție aparținând Occidentului. Dumnezeu nu este obiectul de studiu al vreunei științe, iar teologia se deosebeste fundamental de gândire filosofilor. Teologul nu îl caută pe Dumnezeu așa cum un om ar căuta un obiect, ci se lasă cuprins de El, așa cum se lasă cuprins de o persoană. Deoarece a fost mai întâi găsit de Dumnezeu, pentru că EL a purces să-l caute printr-o întâlnire revelatoare, omul îl poate apoi căuta pe Dumnezeu, așa cum cineva ar căuta o prezență cu întreaga sa ființă.

Dumnezeu este imanent și transcendent în același timp: imanența și transcendența se implică reciproc. Transcendența pură este imposibilă. Daca îl concepem pe Dumnezeu drept cauză transcendentă a universului, El nu poate să fie transcendent, deoarece însăși ideea de cauză implică pe aceea de efect.

În partea a doua a primului capitol, Vladimir Lossky ne prezintă calea negativă și calea pozitivă la care s-a recurs în scopul cunoșterii lui Dumnezeu. Calea negativă, apofatică, este o încercare de a-L cunoaște pe Dumnezeu nu în ceea ce El este, ci în ceea ce El nu este. Apofatismul constă în negarea a ceea ce Dumnezeu nu este, fiind eliminată, în primul rând, întreaga creație, chiar și măreția cosmică a boltei înstelate, și lumina inteligibilă a îngerilor din ceruri. Sunt excluse apoi cele mai înalte atribute: bunătatea, iubirea, înțelepciunea și, în cele din urmă, însăși ființa. Paralel cu calea negativă se deschide calea pozitivă, catafatică, care il descrie pe Dumnezeu Cel ascuns, dincolo de tot ce îl revelează, este și Cel Care Se descoperă pe Sine. El este înțelepciune, iubire, bunătate, însă natura Sa rămâne necunoscută în profunzimea ei, și tocmai de aceea El se descoperă pe Sine.

În capitolul al doilea este aprofundată tema creației lumii. Lumea a fost creată prin voința lui Dumnezeu, fiind de altă natură decât El, ea există în afara lui Dumnezeu "nu prin loc, ci prin natură". Tradiția iudeo-creștină cunoaște noțiunea de creație absolută, creația "ex nihilo" -  din nimic, fiind o dogmă a credinței. Aceasta este exprimată pentru prima oară în Biblie în Cartea a doua a Macabeilor (7, 28), atunci când o mamă, îndrumându-și fiu spre martiriu, îi spune: "Privește cerul și pământul și, văzând toate ce sunt într-însele, vei înțelege că din nimic le-a făcut Dumnezeu". EL nu a creat lumea pornind de la ceva, ci de la ceea ce nu este, de la "nimic".

Cartea "Introducere în teologia ortodoxă" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Enciclopedică (1993) și Sophia (2006).