Vladimir Lossky - Teologia mistica a Bisericii de Rasarit

Vladimir Lossky, născut în Göttingen, pe 7 februarie 1958, a fost un teolog rus. A locuit în Petrograd din anul 1920, până când familia sa a fost exilată în Rusia, în 1922. A studiat la Facultatea de Arte, din cadrul Universitatii Petrograd, fiind obligat să-și continue studiile la Praga, și, ulterior, la Paris.

Cartea "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit", prima ediție fiind publicată în anul 1944, propune analiza câtorva aspecte ale spiritualității răsăritene, referitoare la temele fundamentale ale tradiției dogmatice ortodoxe. În lucrarea de față, termenul "teologie mistică" desemnând o spiritualitate care exprimă o atitudine doctrinară. De cele mai multe ori, însă, teologia este opusă misticii, cea din urmă fiind considerată un domeniu inaccesibil cunoașterii, ceva ascuns care poate fi mai degrabă trăit decât cunoscut, și care nu se dezvăluie prin vreo putere de percepție a simțurilor, ci printr-o experiență anume, care este mai presus de puterea noastră de înțelegere. În tradiția răsăriteană nu s-a făcut niciodată o distincție netă între mistică și teologie, cuvintele marelui teolog ortodox, Mitropolitul Filaret al Moscovei, exprimând exact această atitudine: "Nici una dintre tainele înțelepciunii celei mai ascunse a lui Dumnezeu nu trebuie să ne pară străină sau cu totul mai presus de noi, ci se cade să ne potrivim mintea cu toată smerenia spre contemplarea celor dumnezeiești". Departe de a fi opuse, teologia și mistica se sprijină și se întregesc reciproc. Dacă trăirea mistică este o punere în valoare personală a conținutului credinței comune, teologia este o expresie, spre folosința tuturor a ceea ce poate fi încercat de fiecare.

Biserica Ortodoxă, denumită în mod obișnuit "Biserica de Răsărit", nu se consideră mai puțin Biserică ecumenică, ea nefiind limitată de un tip de cultură determinată de moștenirea unei civilizații, elenistice ori alta, sau de forme culturale strict răsăritene. Viața duhovnicescă în Ortodoxie cunoaște o mare bogăție de forme, cea clasică rămânând, totuși, monahismul. Spre deosebire de monahismul apusean, cel din Răsărit nu cuprinde atât de multe ordine deosebite, aceasta explicându-se prin însăși concepția vieții mănăstirești, al cărei scop nu poate fi altul decât unirea cu Dumnezeu, prin lepădarea totală de viața acestei lumi. Pentru a se ajunge la unirea cu Dumnezeu, este nevoie de un efort necontenit, mai exact, de o veghe neîncetată, așa încât integritatea omului lăutric, "unirea minții cu inima", să poată ține piept tuturor pornirilor pătimașe ale firii căzute.

Daca omul este un ansamblu al tuturor elementelor din care este alcătuit universul, totuși nu în această calitate constă adevărata sa desăvârșire, ci în aceea ce il deosebește de cosmos și-l face asemănător Creatorului. Revelația ne învață că omul a fost creat dupa chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Toți Părinții Bisericii, atât cei din Răsărit, cât și cei din Apus, sunt de acord să vadă actul creației omului, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, o oarecare orânduire, un acord primordial între ființa omenească și Ființa dumnezeiască, deși punerea în valoare teologică a acestui adevăr revelat va fi diferită în tradiția răsăriteană și cea apuseană.

"Apofatismul caracteristic teologie mistice a Bisericii de Răsărit ne apare în final ca o mărturie adusă plinătății Sfântului Duh (...) Totul devine plinătate în Sfântul Duh: lumea care a fost creată pentru îndumnezeire, persoanele omenești chemate la unirea cu Dumnezeu, Biserica în care se săvârșește această unire; în fine, Dumnezeu Se face cunoscut prin Sfântul Duh în deplinătatea ființei Sale, care este Sfânta Treime".

Cartea "Teologia mistică a Bisericii de Răsărit" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Bonifaciu (1998), Anastasia (2000) și Humanitas (2010).