Publicat inițial în 1932, în perioada de tinerețe a lui Nabokov, romanul „Glorie” cunoaște celebritatea târziu, poate mult prea târziu. Scris stângaci, neșlefuit, dar într-o manieră realistă și satirică, avea să reprezinte o scriere pe care autorul o va iubi enorm.
O non-poveste stranie despre rătăcirile absurde ale unui tânăr aflat în căutarea sinelui, asta cuprinde cartea renumitului scriitor. De fapt, Nabokov asta și-a dorit, să consume toată energia personajului principal, dar și să își vlăguiască cititorul.
Întreg romanul este construit în jurul ideii de independență a personajului principal, de eliberare atât fizică, dar mai ales spirituală, dintr-o lume in care se simte singur și neînțeles. Aici nimeni nu este cine pretinde, fapt pentru care eroul lui Nabokov va avea parte de surprize extraordinare. El caută în permanență mulțumire și împăcare, caută să se descopere pe sine, însă se va lovi de situații cărora cu greu le va face față.
Protagonistul este imatur, precum scriitorul. Căci, este important sa amintim, dar Nabokov este suma personajelor sale. Observăm, așadar, o nervozitate bruscă a autorului când vine vorba de portretul moral al personajului său. Cumva, tânărul este instabil emoțional, urmărit de furtuni din trecut și aflat într-o goană spre un viitor incert, dar salvator.
În această incursiune, care se oprește la un moment dat, protagonistul se lasă purtat de gânduri, evenimente, dar, mai ales, de oameni. Prin absurd, ajunge captiv într-un circ sinistru, pe o scenă pe care se derulează alternativ fel și fel de episoade. Curios este faptul că nimeni nu îl avertizează pe erou de nebunia în care se afla, ba chiar este încurajat să meargă mai departe, numai să descopere ceva.
Nabokov face la un moment dat o pauză, pentru a-și dărui cumva un răgaz de gândire, dar nu explică cititorului nimic din ceea ce urmează să vină. Prin urmare, tânărul nostru se lasă pradă pasiunilor nebunești, se bucură și se întristează la orice pas, pierde și câștigă, înțelege și nu înțelege, distruge și se autodistruge.
Finalul romanul aduce însă lumina, deși neclară și greu de acceptat de către cititorul care a fost purtat prin toate colțurile minții eroului. Nabokov, într-o oarecare măsură sarcastic, revine la scenele de incipit, cu scopul clar de a-și lămuri audiența. Cartea se transformă într-o lumină ciudată, iar informația devine greu de asimilat.
Mulți îl vor înțelege însă pe Nabokov abia după ce ii vor citi operele de maturitate, după ce îl vor explora în toată măreția sa. Aici însă, aerul de imaturitate al unui erou purtat într-o lume mult prea greu de acceptat se simte de la distanță.
Romanul poate fi privit că o încercare a autorului de a-și descoperi și cultiva talentul nativ, o tentativă bizară de a se lasă privit de către cititori.
Cartea este disponibilă în rafturile noastre în mai multe exemplare, după cum urmează: Polirom (2014), Polirom (2003).