Apărut pentru întâia oară în 1967, volumul „Vorbește, memorie!” este un manuscris autobiografic semnat de Vladimir Nabokov, probabil cea mai sinceră mărturisire a sa.
Cartea este o înșiruire de fragmente și momente din viața autorului, un album foto realizat de Nabokov prin prisma memoriei sale extraordinare. Pornind încă din anii tinereții, jurnalul este plin de evenimente personale, relatate simplu și realist, de fragmente deosebite și de oameni pe care autorul i-a cunoscut de-a lungul vremii. Trădările și iubirile, singurătatea și plenitudinea, tristețea sau bucuria infinită, toate acestea se regăsesc într-un manual lăsat drept moștenire literaturii universale.
Cartea începe brusc, ca o ploaie de vară, iar entuziasmul din tinerețe al autorului se poate observa încă de la primele rânduri. Treptat, tonul narațiunii devine grav, iar cititorul ne obișnuiește cu drama care urmează să vină. Scriitorul sapă adânc în propria-i memorie și aduce în fața audienței fel și fel de evenimente. Când nimeni nu se așteaptă, Nabokov face dezvăluiri șocante, expune impresii și trage concluzii despre oamenii pe care i-am cunoscut.
Romanul nu este nici pe departe un jurnal obișnuit, ci o mărturisire fără sfârșit, o incursiune stranie în viața unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori ai literaturii ruse. Astfel, luăm parte la acest maraton fantastic și înțelegem mai bine temerile personajului, frustrările și nebunia.
De fapt, această nebunie a lui Nabokov pornește dintr-un amalgam de trăiri contradictorii și dintr-o revoltă interioară greu de descifrat. Pasaje întregi au rolul de a ne introduce în universul scriitorului. Mai târziu, înțelegem că arta sa provine dintr-un geniu fără margini, declanșator de catharsis.
Nabokov nu pretinde să fie înțeles, fi dorește să intrige și să uimească publicul. El creează unul dintre cele mai frumoase și ciudate personaje din literatura universală, Lolita.
Prin prisma acestui personaj, Nabokov vrea să impună un model, să cucerească nu doar inimi, ci și minți. În accepțiunea sa, toate femeile au fost cândva Lolite, au căzut de bună voie într-un desfrâu fără cale de eliberare și s-au complăcut în situații la limita imaginației. În jurnalul său, Nabokov își expune credințele și își justifică cumva personajul principal.
În partea de final, suntem purtați prin memoria autorului și asistăm la fel și fel de reverii și nemulțumiri ale acestuia. Deși niciodată nu a manifestat un interes sporit pentru zona politică, Nabokov reflectează asupra clasei conducătoare de la Moscova. Mai apoi, scriitorul menționează că flacăra patriotică s-au stins de ceva vreme și că Rusia este cumva pierdută. Într-un interviu avea să menționeze că se consideră un om izgonit, fără patrie, care trăiește pe unde apucă, cu unicul scop de a-și face cunoscută arta. Curios este faptul că va reuși tot ce și-a propus, iar în anii bătrâneții, Rusia, cea pe care nu a iubit-o niciodată, îl va adora și găzdui.
„Vorbește, memorie!” se regăsește în anticariatul nostru în mai multe ediții, dintre care amintim următoarele: Universal Dalsi (1994), Polirom (2008).