Vladimir Georgievici Sorokin s-a născut la 7 august 1955 în Bykovo, o localitate din regiunea Moscova, în fosta Uniune Sovietică (azi Rusia). Este în viață și, în 2025, are 69 de ani. A studiat inginerie termică la Institutul de Petrol din Moscova și, după absolvire, a lucrat ca inginer. A fost atras însă de artă și literatură, integrându-se rapid în cercurile artistice underground ale Moscovei din anii ’70 și ’80. Înainte de a deveni cunoscut ca scriitor, a colaborat cu artiști conceptuali și a ilustrat cărți. Este căsătorit, dar își păstrează viața personală departe de ochii publicului, fiind o persoană discretă; nu se cunosc detalii despre soția sa sau dacă are copii.

Vladimir Sorokin a inceput sa scrie in anii ’70, insa primele sale texte au circulat doar in samizdat, reteaua clandestina prin care se difuza literatura interzisa in URSS. Prima lui aparitie semnificativa a avut loc in 1985 in revista literara franceza A-Ya, care promova arta si literatura underground din spatiul sovietic. Debutul editorial propriu-zis s-a produs in 1989, in Germania, unde editura Hanser a publicat volumul sau de povestiri intitulat „Coada”, care avea sa devina una dintre cele mai cunoscute si controversate lucrari ale sale. In Rusia, acest volum a aparut abia dupa caderea Uniunii Sovietice. De-a lungul timpului, Sorokin a colaborat cu mai multe edituri importante, atat din Rusia cat si din strainatate, intre care se numara Ad Marginem, Suhrkamp si New York Review Books. Dupa 1990, a devenit o figura centrala in literatura rusa postmoderna, cunoscut pentru stilul sau provocator si pentru critica adesea violenta la adresa societatii post-sovietice si a autoritatilor ruse. A fost frecvent tinta cenzurii si a scandalurilor publice; in 2002, un grup nationalist a ars in mod demonstrativ o copie a romanului sau „Grasime albastra”, considerat ofensator pentru ca parodia personaje istorice precum Stalin si Hrusciov. De-a lungul carierei sale, Sorokin s-a exprimat deschis impotriva autoritarismului, a cenzurii si a ideologiei nationaliste promovate de regimul Putin. Dupa anexarea Crimeei in 2014, a inceput sa petreaca tot mai mult timp in Germania, iar in urma invaziei Ucrainei din 2022 a condamnat public razboiul, declarand ca se simte rusinat de actiunile Rusiei.

Ziua opricinicului, publicata in 2006, este un roman distopic plasat in Rusia anului 2028, unde tara revine la un regim de inspiratie medievala condus de un tar autocratic. Povestea este narata de un opricinic, un fel de agent represiv loial statului, si ofera o satira dura asupra autoritarismului si ideologiei conservatoare din Rusia contemporana. Kremlinul de zahar, aparut in 2008, este un volum format din saisprezece povestiri legate subtil intre ele, care contureaza o lume alegorica si absurda in care fiecare poveste se incheie cu distrugerea simbolica a unui Kremlin confectionat din zahar, sugerand fragilitatea puterii si artificialitatea simbolurilor nationale. Gheata, publicata in 2002, este primul volum al trilogiei cu acelasi nume si urmareste o secta secreta care foloseste bucati dintr-un meteorit cazut in Siberia pentru a trezi oameni alesi, dezvoltand o naratiune ce imbina science-fictionul, misticismul si critica sociala. Inimile celor patru, scrisa in 1994, este o poveste grotesca si parodica, incarcata de elemente de violenta si sexualitate extrema, o provocare la adresa gustului public si a normelor morale, considerata una dintre cele mai scandaloase lucrari ale autorului. Viscolul, aparut in 2010, este o nuvela cu accente fantastice si science-fiction, inspirata de nuvela omonima a lui Puskin, in care un doctor se lupta cu natura si cu propriile limite intr-o calatorie simbolica printr-un peisaj siberian viscolit, aflat undeva intre real si halucinatie. Dimineata lunetistului, publicata in 1993, este o colectie de proza scurta in stilul caracteristic lui Sorokin, cu teme absurde, violente si grotesc-realiste, prin care exploreaza alienarea si mecanismele puterii intr-o lume dezumanizata.

Vladimir Sorokin a fost si continua sa fie un autor extrem de controversat, iar receptia sa din partea criticii literare a fost, de-a lungul decadelor, polarizata. Incepand cu primele sale lucrari, el a fost vazut de unii critici ca un inovator al literaturii ruse, un autor postmodern care a imbinat elemente de science-fiction, satira politica si grotesc, pentru a crea o literatura plina de provocari si reflectii asupra societatii post-sovietice. La fel de mult cum a fost apreciat pentru stilul sau inovator, a fost si criticat pentru abordarile sale radicale, deseori incarcate de violenta si sexualitate explicita, ceea ce a provocat reactii puternice, atat din partea criticii literare, cat si a publicului larg.

Unele dintre cele mai importante lucrari ale sale, precum „Ziua opricinicului” si „Kremlinul de zahar”, au fost apreciate de critici pentru faptul ca ridica intrebari fundamentale despre autoritarism, nationalism si viitorul Rusiei. Acesti critici i-au recunoscut abilitatea de a crea universuri literare dense si provocatoare, care reflecta complexitatea si contradictiile Rusiei post-sovietice. „Ziua opricinicului”, de exemplu, a fost vazuta ca o satira subtila, dar in acelasi timp infricosatoare, despre regimul Putin, iar stilul sau nu a fost niciodata timid in a ridiculiza si a expune realitatile regimului autoritar.

Opere: Ziua opricinicului, Kremlinul de zahar, Gheata, Inimile celor patru, Dimineata lunetistului, Viscolul.