Despre Vladimir Streinu
Vladimir Streinu (cunoscut sub pseudonimul sau Vladimir Streinu sau Apollonius) a fost un critic literar, poet, eseist si traducator roman. In 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Romane. El s-a nascut in comuna Teiu (Arges). Parintii sai au fost Serban Iordache, din neam de mosneni, agricultor foarte avut, si Leanca.
In 1912 a absolvit scoala primara din satul natal si a intrat la Liceul I. C. Bratianu din Pitesti, unde a promovat primele patru clase. In anul scolar 1916 - 1917 a intrerupt studiile in urma suspendarii cursurilor pe teritoriul tarii, ocupata de trupele germane, si s-a refugiat in Moldova. In aprilie 1917, avand doar 15 ani, s-a inscris voluntar in armata, declarandu-se mai mare ca varsta. A fost repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi. In perioada 1 octombrie 1917 - 21 iunie 1918 a urmat cursurile unei scoli militare si a primit gradul de sergent. Timpul petrecut in armata i s-a socotit o clasa (a V-a), iar clasa a VI-a a absolvit-o in particular. Clasele urmatoare le-a continuat la Pitesti. Din aceasta perioada dateaza primele sale incercari literare.
In 1920 s-a inscris la Facultatea de litere si filosofie din Bucuresti, specialitatea Filologie moderna (Franceza). S-a afirmat in literatura chiar din primul an de studentie, debutand in anul 1921 cu poezia Fantana sufletului meu in Adevarul literar si artistic, iar un an mai tarziu a publicat in revista Muguri, in calitate de critic, un articol despre volumul de poezii Parga, de Vasile Voiculescu. In 1922, cu ajutorul aceluiasi poet, s-a angajat ca secretar de redactie la revista Cugetul romanesc, scoasa de Tudor Arghezi si Ion Pillat. In paralel a frecventat si cenaclul Sburatorul.
Dupa sustinerea examenului de de licenta a fost numit profesor la Liceul Traian din Turnu Severin. Aici o va cunoaste si se va casatori cu profesoara Elena Vasiliu, viitoarea scriitoare Elena Iordache-Streinu. In 1925 a predat in Bucuresti, iar peste un an a plecat la Paris; aici a pregatit o teza de doctorat despre Rimbaud, fiind coordonat de catre profesorul Fortunat Strowsky.
Inca din 1926 angajat ca redactor la revista Sburatorul, a publicat in paginile acesteia cea mai mare parte din poeziile sale. Dupa intoarcerea in tara a fost profesor la Gaesti. Nu dupa mult timp, Streinu a facut noua calatorie de studii in Franta, la Nancy. Dupa 1929 a continuat sa predea la Gaesti si Pitesti, iar in 1938 s-a stabilit definitiv in Bucuresti, functionand mai intai la Scoala normala de baieti si apoi la Liceul Mihai Viteazul.
Afirmat la Sburatorul, dar mai ales la Kalende, Streinu a exercitat, de asemenea, functia de redactor-sef la Gazeta, iar din 1935, redactor la Viata literara si la Revista Fundatiilor Regale, unde va ramane pana in 1941, cand noua conducere (Dumitru Caracostea) il concediaza, impreuna cu altii (Tudor Vianu, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu), din cauza orientarii lor democratice.
Intre 1948 - 1951, Vladimir Streinu s-a imbolnavit si a suferit o toracoplastie. Dupa refacere, neavand nici un mijloc de existenta, a prestat munci necalificate, precum: paznic si ghid al muzeelor din parcul Herastrau (pe atunci, I. V. Stalin), muncitor mozaicar. Din 1955 a fost angajat ca cercetator stiintific principal la Institutul de lingvistica al Academiei, pana in 1959, cand este a fost arestat in urma unor inscenari (precum si alti intelectuali de forta interbelici, precum Constantin Noica) si condamnat la 7 ani inchisoare pentru motive, evident, politice.
In 1962 a fost eliberat si, la propunerea lui George Calinescu, a devenit cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie si Teorie Literara. Dupa reabilitare a fost numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de limba si literatura romana a Universitatii din Bucuresti, unde tinea un curs de Estetica poeziei romanesti. Vladimir Streinu s-a stins din viata la 26 noiembrie 1970, din cauza unui infarct miocardic.
Opera: Pagini de critica literara. Marginalia. Eseuri (1938); Clasicii nostri (1943, 1969); Literatura romana contemporana, antologie (1944); Versificatia moderna. Studiu istoric si teoretic asupra versului liber (1966); Pagini de critica literara (I-V; I-II, ed. de autor; de la voi. III, ed. ingrijita de G. Muntean, 1968-1977); Calistrat Hogas (1968); Ion Creanga (1970); Ritm imanent, versuri (1971); Studii de literatura universala (1973); Eminescu-Arghezi (1977); Poezii (1982); Poezie si poeti romani, antologie (1983).