Romanul “Luna și doi bani jumate”, “The Moon and Sixpence”, în limba engleză, de W. Somerset Maugham, a apărut în anul 1919, la editura Heinemann, din Londra, fiind al treilea roman din palmaresul literar al autorului, roman biografic care tratează aspecte mai puțin cunoscute din viața pictorului postimpresionist, Paul Gauguin.
Opera prezintă o relatare la persoana întâi, în fragmente episodice, a poveștii lui Gauguin, transpusă în mintea și acțiunile personajului central, Charles Strickland.
În România, romanul apare în anul 1935, la editura Cultura Românească, din București, având o traducere realizată de celebrul prozator, Jul Giurgea.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura pentru Literatura Universală, 1963, în format broșat, editura Meridiane, din colecția Biblioteca de Artă, 1971, în format broșat, editura Universul, 1992, în format broșat sau editura Polirom, 2006, 2013, în format broșat.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de “Robie”, 1915, “Vălul pictat”, 1925, “Plăcerile vieții”, 1930, “Vila de pe colină”, 1941 sau “Pe muchie de cuțit”, 1944.
Romanul “Luna și doi bani jumate” de W. Somerset Maugham, reprezintă o poveste germinată în mintea autorului în decursul a zece ani, atunci când acesta și-a concentrat atenția pe aspectele ciudate ale vieții lui Paul Gauguin, adunând dovezi în acest sens și concretizându-și opera biografică în personajul principal, Strickland.
Povestea îl prezintă pe Charles Strickland, un anume agent de bursă, care trăia într-o clasă socială de mijloc, în Londra începutului de secol XX.
Personalitatea lui Strickland este una mizeră, neavând neapărat un țel precis, el văzând în toate aspectele vieții doar existența prin pictură, o convulsie care îl macină în tot decursul vieții.
Strickland pleacă de lângă familia lui, refugiindu-se la Paris pentru a duce o viață josnică și fără a se îngriji de aspectele sociale pe care le privea cu detașare și scârbă, fiind imun la disconfort și foame.
Strickland trăiește prin hoteluri mizere, îmbolnăvindu-se și astfel trăind într-o lume pe care acesta o putea imortaliza pe șevalet, într-o operă care poartă accentele frământărilor lui interioare.
Strickland este ajutat de un pictor olandez pe nume Dirk Stroeve, fiind cel care îl scapă de o boală care îl putea omorî, dar în același timp îi recunoaște și valoarea ca pictor.
Trecutul prezintă povestea în care Stroeve este părăsit de Blanche, find atrasă de Strickland, Blanche fiind chiar actuala soție a lui Strickland, persoană folosită în tot acest timp ca și o muză pentru opera sa.
Din tot acest drum către supremație în artă, Blanche ajunge să fie o victimă care se sinucide, lăsând în urmă un trecut convulsiv creat de Strickland.
Pe de altă parte, în finalul operei aflăm despre viața lui Strickland, care acum era deja mort, despre faptul că trăise în Tahiti, având de partea lui o indigenă cu care a avut doi copii, dar și faptul că a trăit pentru puțin timp în Marsilia, acesta lăsând în urmă o moștenire vastă, cea mai importantă capodoperă fiind cea pe care a pictat-o înainte să moară pe pereții colibei sale, cu puțin timp înainte să-și piardă vederea, operă pe care soția acestuia a ars-o, fiind ultima sa dorință.
Opera a fost ecranizată în anul 1942, în regia lui Albert Lewin și avându-i în rolurile principale pe actorii George Sanders, în rolul lui Charles Strickland și pe Doris Dudley, în rolul lui Blanche Stroeve.