Nicăieri ca până acum Somerset Maugham nu și-a lăsat expusă latura romantică. Deși în anii de început ai carierei sale avea să publice poezie, nu și-a creat niciodată imaginea unui romantic incurabil. Scrie cu precădere romane cu tentă istorică ori chiar volume de suspans, marchează inteligent epoci și reunește ideologiile cu care a avut de-a face, iar toate datele îi vor întregi imaginea de scriitor serios, axat pe un anumit tip de romane și iubit astfel de public.
Romanul acesta, intitulat poate chiar banal „Șase femei” este însă unul diferit și ca text, și ca manieră de abordare, dar mai ales ca manieră de redactare. Un singur aspect rămâne neschimbat la Maugham, povestea întortocheată și expunerea acesteia pe mai multe fire narative. Avem însă o poveste diferită, greu de înțeles la prima vedere și dificil de atribut unui scriitor care s-a remarcat prin alt gen de literatură. Șase femei, fiecare luptând pentru un ideal, dar având în comun dorința de libertate și căutarea fericirii absolute. Astfel, ne vom întreba ce stă în calea fericirii acestora. O serie de conflicte armate, un cadru politic aflat în impas, o luptă pentru progres a unei națiuni îndoctrinate și câteva forțe exterioare care tulbură bunul mers al lucrurilor. De aici înainte, se țes tot soiul de intrigi, iar cititorul merge adesea pe piste false și se pierde în detalii.
Maugham face o portretizare a eroinelor sale, care se va întinde pe aproape un sfert de volum, iar acest aspect ar putea cădea drept plictisitor în ochii cititorului avid de acțiune. A doua parte a romanului va fi ceva mai dinamică, iar povestea se complică cu tot soiul de evenimente neprevăzute. Contextul politic al vremurilor nu oferă prea multe oportunități tinerelor femei, iar despre existența unor drepturi nu poate fi vorba.
O poveste extraordinară despre fericire și regăsirea sinelui, despre puterea de a depăși obstacole și despre forța creatoare nebănuită care există în interiorul fiecăruia dintre noi. Un roman fabulos, de o gingășie cum rar ne-a fost dat să vedem, o poveste antrenantă, care ne va ține cu sufletul la gura până aproape de final. Fără să ne dăm seama, ajungem aproape de deznodământ și nu bănuiam ce răsturnări de situație ne mai așteptă până la cea din urmă pagina.
Maugham își schimbă acum tactica, iar narațiunea capătă un accent ciudat, pe când personajele se opresc cumva din drumul lor bine stabilit. Ce se petrece pe final putem afla numai lecturând manuscrisul, care avea să ajungă unul dintre cele mai căutate în librăriile și bibliotecile din întreaga lume. Este musai să amintim că românul va sta la baza unui film artistic de excepție și că în rafturile noastre poate fi găsit în mai multe exemplare, după cum urmează: Helicon (1992), Narcis (1992).