Wladyslaw Szpilman - Pianistul

Romanul autobiografic "Pianistul" a fost publicat pentru prima dată în 1946 la editura poloneză Jerzy Waldorff. În limba română apare în numeroase ediții, printre care Humanitas în  2003 și 2019 și  Rao în 2006.

În 2002 apare prima adaptare cinematografică unanimă în regia lui Roman Polanski iar în 2007 adaptarea într-o piesă de teatru.

Wladyslaw Szpilman s-a născut în 1911 într-un oraș industrial din Polonia. Încă de mic a fost pasionat de muzică așa că a urmat cursurile Universității de Muzică Fryederyk Chopin din Varșovia și Academiei de Arte din Berlin. În 1933 regimul nazist vine la putere așa că Wladyslaw se întoarce la Varșovia unde va lucra ca pianist pentru canalul de radio național. După invazia poloneză, evreilor li s-a garantat că vor fi foarte bine prin o serie de pliante însă știm cu toții că aceasta a fost doar o manipulare în masă. Exista un ghetou în Varșovia ce era împrejmuit de ziduri, oamenii știind că acolo este o zona infectată de tifos, și acolo locuia și familia lui. Pentru a-și păstra casa au trebuit să plătească chirii uriașe și au fost nevoiți să vândă multe bunuri dintre care și cel mai de preț, pianul. Autorul își câștiga existența cântând la pian, iar după ce a trebuit să îl vândă, a început să frecventeze diverse cafenele ce aveau instrumentul său. De-a lungul timpului ghetoul ajunsese să fie doar un grup de intelectuali ce reușeau să susțină toți evreii din Varșovia și singurul ce aducea informații era Zyskind care ulterior a fost ucis alături de familia sa. În 1942 ofițerii germani au început să împânzească clădirile și să percheziționeze toți localnicii. Cei ce doreau să rămână acolo trebuiau să demonstreze că sunt utili societății așa că Szpilman a reușit să obțină șase contracte de muncă. Așa au ajuns în niște barăci speciale pentru muncitori dar după nici o luna tot visul frumos s-a terminat și au fost deportați la lagărul Treblinka. Singurul ce a reușit să supraviețuiescă până ce a ajuns acolo a fost doar el și a trebuit să muncească pentru a se menține în viață. A trebuit să demoleze zidurile ghetoului, să fie șef de magazie și după ce a reușit să obțină mai multa hrană pentru deținuți, a evadat. Prietenii săi erau implicați în rezistența poloneză și au reușit să îl ascundă dar teama de germani creștea cu fiecare zi. În câteva luni s-a gândit de zeci de ori la sinucidere și a ajuns să fo facă după ce clădirea sa a fost incendiată. A sperat că dacă va înghiți un pumn de pastile va înceta din viață dar iată că s-a trezit a doua zi. După război a continuat să lucreze la radio și a devenit șeful departamentului de muzică până în 1963, când s-a retras pentru a avea concerte de pian pe cont propriu.

Sfârșitul poveștii sale va fi pe 6 iulie 2000 la Varșovia dar viața sa va rămâne pe veci o poveste de excepție ce ar trebui să inspire pe toată lumea.