Xavier de Montepin - Amanta sotului

Xavier de Montepin, născut în Apremont (Haute-Saone), pe 10 martie 1823, a fost un apreciat romancier francez. A devenit celebru după publicarea romanului "La Porteuse de pain", apărut pentru prima oară între anii 1884 și 1889.

Cartea "Amanta soțului", publicată pentru prima oară în anul 1876, transpune cititorul în eleganta societate a secolului al XVIII-lea, care ascundea sub mătăsuri fine secrete și povesti teribile. În acele vremuri, în numele dragostei se săvârșeau cele mai neînchipuite sacrificii, un om putând renunța cu ușurință la viață, însă niciodată la dragoste. Eroina principală, Marguerite, intră în jocul dragostei, ceea ce o aruncă într-un vârtej amețitor, făcând cunoștință, în acest fel, cu lumea necruțătoare a bărbaților, aceasta luptând din răsputeri să își protejeze sentimentele și totodată onoarea. Marguerite locuia la castelul Bezons, în Normandia, nu departe de Caen. Mama ei era o văduvă de doar douăzeci și șapte de ani, ce îndeplinea umila funcție de doamnă de companie a contesei Olympe de Bezons. Castelul familiei Bezons era vast, măreț, cvasiprinciar, ocupând centrul unui parc imens ce semăna mai degrabă cu o pădure seculară. Locuitorii castelului erau, mai întâi, contele Ludovic de Bezons, un bărbat frumos, foarte înalt, cu o față regulată, păr negru ondulat, dinți perfecți, ochi mari, negri și expresivi, umeri largi, un spate viguros, mâini și picioare aristrocate. Acesta se îmbrăca cu o eleganță căutată, avea gustul pentru lux și maniere ale unui mare senior, vorbind mereu blând și ales, exceptând momentele în care era furios, în acele momente cedând fără rezerve unui caracter violent și nestăpânit, devenind brutal ca un vizitiu și necioplit ca un lacheu. Contele era însurat cu Olympe, cu zece ani mai tânără decât acesta, o femeie firavă și grațioasă, puțin palidă, foarte drăguță, deși de obicei suferindă. La castel mai locuia și mama lui Marguerite, o femeie seducătoare, cu un trup grațios, cu aptitudini înnăscute și talente dobândite. Rămasă văduvă la nouăsprezece ani, fără niciun fel de avere, și cu un copil abia născut, mama lui Marguerite era o femeie extraordinară, educată în casa regală de la Saint-Denis, fiică a unui ofițer din Legiunea de Onoare, aceasta a trebuit să intre într-un mare pension din Paris, în calitate de institutoare, pentru a își putea căștiga existența. În acel loc a cunoscut-o pe domnișoara Olympe de Chateau-Nangis, ce avea aceeași vârstă că ea, simțind foarte curând o mare afecțiune pentru aceasta. În momentul în care Olympe s-a măritat cu contele Ludovic, aceasta  i-a cerut să i-o dea pe prietena ei Leontine, mama lui Marguerite, drept doamnă de companie și viitoare guvernantă a copiilor săi, atunci când va veni momentul. Din acel moment, Leontine a fost mereu lângă tânărul cuplu, contesa permițându-i să o ia și pe Marguerite cu ea, ceea ce a și făcut. Pe lângă aceștia, în castel se mai afla un mare număr de cai și servitori. Contesa Olympe adora copiii, deși nu avea niciunul, aceasta arătându-i lui Marguerite o afecțiune neobiștuită, o răsfăța că și cum ar fi fost propriul ei copil. Îi plăcea să îi dezvolte acesteia gustul pentru eleganță, și cum toată lumea știa că e favorita contesei, toți servitorii erau la ordinele ei. Contele o întrecea, însă, pe contesă când venea vorba de tandrețe arătată lui Marguerite. Venea mereu în întâmpinarea celor mai mărunte dorințe ale fetei, repetându-i întreaga zi că era fermecătoare, grațioasă, spirituală, și că găsea la ea germenele unor nenumărate calități și talente. Însă, dintre toți locuitorii castelului, Leontine părea să o iubească cel mai puțin pe Marguerite.

Cartea "Amanta soțului" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Cosido (1993) și Orizonturi (2019).