Xenofon - Amintiri despre Socrate

A fost comandantul uneia dintre cele mai mari armate de mercenari greci, a scris manevre de luptă, dar este recunoscut pentru faptul că a fost filosof. Vorbim despre Xenofon din Atena ce s-a născut într-o familie de rang înalt și a avut parte de o educație de excepție. A urmat lecțiile sofistului Prodicos de Ceos, apoi a devenit discipolul lui Socrate și a învățat de la el timp de șase ani. Era un aventurier și astfel s-a înrolat în expediția celor zece mii fără să știe că cel ce era la conducere avea să îi detroneze fratele. Toate acestea au fost descrise detaliat în Anabasis, un jurnal militar pe care Xenofon l-a scris pe front. După moartea lui Socrate, învățăcelul său este luat de spartani și ajunge să locuiască în Elida timp de douăzeci de ani împreună cu soția și copiii săi. Devine pasionat de vânătoare, echitație și agricultură și își trăiește bătrânețea ca un om de rând, doar că mai și scria din amintirile sale. Cărțile sale au creat multe controverse, unii istorici susținând că el nici măcar nu l-a cunoscut pe Socrate, alții că scrierile sale sunt un izvor nesfârșit de informații pe care oricine trebuie să le cunoască.

Cele mai importante opere sunt Helenicele, Statul spartan. Statul Atenian sau Viața lui Cyrus cel bătrân intemeietorul statului.

Lucrarea "Amintiri despre Socrate" a apărut pentru prima dată în anul 371 Î.Hr. multe ediții au apărut de-a lungul timpului iar în limba română abia în 1987 la editura Univers, ediție ce a fost urmată doar de Hyperion la trei ani distanță.

În cele 39 de capitole aflăm cum Socrate a fost o influență extraordinară în lumea antică și cum diferite moduri de gândire au fost formate cu ajutorul ideologiei lui. Singurii ce au scris despre el au fost Platon și Aristofan, însă acestea au dispărut de-a lungul timpului sau sensul lor a fost schimbat din cauza traducerilor, astfel singurul ce a reușit să își mențină ideile a fost Xenofon. În primele două capitole aflăm despre cum Socrate a fost nevinovat în fața acuzațiilor aduse împotriva lui. Se spune că acesta nu ar fi recunoscut zeii Atenei și ar fi corupt tinerii înspre asta, însă Xenofon demonstrează că nu a fost vina lui. Pe vremea aceea conducătorul era Critias, cel mai dur dintre cei treizeci de tirani, iar Policrate era vocea poporului. Nu e de mirare că au acuzat un om evlavios și corect doar pentru a-l elimina din peisaj, norocul lui că nu a dat atenție și a acceptat ajutorul prietenilor săi. Totuși a ajuns să fie încarcerat și un om a încercat să îl ajute să fugă. A zis că este prea bătrân pentru asta și a rămas demn până ce i s-a spus sentința. Cu toate că se aștepta ca oamenii să îl voteze nevinovat, mai mult de jumătate din ei au votat contrariul și astfel a trebuit să fie omorât. I s-a dat o cupă plină de cucută și cu toții l-au văzut cum se stinge. Această scenă a fost și inspirația multor tablouri, mai ales din era renascentistă, și de asemenea un subiect controversat discutat de-a lungul timpului.