Yasunari Kawabata - Maestrul de go

Yasunari Kawabata, unul din cei mai importanți prozatori japonezi din secolul XX, s-a născut la data de 11 iunie 1899 în Osaka, Japonia. Copilăria sa a fost una dificilă și marcată de suferință, rămânând orfan la vârsta de patru ani. Moartea unor membri din familia sa avea să-l marcheze profund, dar să-l și inspire în creațiile sale.

Operele lui Kawabata au ca și punct central lirismul și subtilitatea, povestind într-un singur plan și reducând problema la câteva date simple. În anul 1968 a obținut premiul Nobel pentru literatură, devenind cel dintâi japonez și al treilea Asiatic care avea să căștige prestigiosul premiu. În copilărie a sperat să devină pictor, însă pasiunea pentru literatură a fost cea care a primat.

Scrierile sale sunt considerate a fi mai degrabă asemănătoare vechilor jurnale sau culegerilor de povestiri, decât de un roman, datorită dimensiunii și desfășurării epice. Primul roman pe care l-a scris și cel care avea să-l transforme într-un prozator de neegalat a fost “Țara zăpezilor“. Succesul său a continuat să fie unul fulminant datorită operelor “Dansatoarea din Izu”, “O mie de cocori“, “Frumoasele adormite“, “Maestrul de go“ și multe altele.

Kawabata nu a fost doar scriitor ci și reporter în cadrul Mainichi Shinbun din Tokio și Osaka. În anul 1972 s-a sinucis prin otrăvire cu gaz, însă mare parte din apropiații lui considerau că nu a fost vorba de sinucidere ci de o moarte accidentală. Misterul morții lui a cauzat o serie de teorii, printre care că ar fi fost bolnav de Parkinson sau că ar fi avut o legătură amoroasă în afara căsătoriei.

Romanul “Maestrul de go“ a fost publicat inițial în anul 1951 în Japonia, la editura Shincho. A reprezentat cea mai prețuită carte a lui Kawabata, fiind foarte diferită de celelalte scrieri ale sale. Subiectul central este relatat doar pe jumătate fictiv și face referire la un important meci de go la care autorul a asistat. Acesta a fost trimis de ziarul Mainichi să ia parte la meci pentru a putea să-l relateze cititorilor. Excelentul maestru Shusai avea să participe alături de un rival mai tânăr la ultimul meci din cariera sa. Maestrul Shusai pierde în fața adversarului Otake iar la un an după moare. Meciul dintre cei doi s-a întins pe o perioadă de 6 luni.

Opera este una alegorică, transpunând pierderile pe care Japonia le-a suferit în Al doilea război mondial. Titlul original al operei este “Meijin“. Meijin împreună cu Honinbo si Jodan reprezintă cele trei titluri pe care jucătorii de go japonezi le dispută în fiecare an.

Autorul a considerat că romanul a reprezentat cea mai extraordinară operă a sa, deși aceasta include în mod evident un contrast tematic și stilistic față de celelalte opere.

Cartea a fost tradusă în limba română pentru prima dată între 1986-1987 și a apărut în almanahul “Cartea jocurilor“ scris de Gheorghe Fețeanu.

Datorită stilului minimalist în care a fost scris, în roman mulți critici au identificat anumite asemănări cu cel de-al doilea război mondial. Conflictul dintre generații este evident încă de la început. Meritul autorului este acela că a reușit sublim să imortalizeze o întâmplare reală printr-o povestire aproape plastică. În anumite capitole, putem asemăna opera cu “Străinul“ de Albert Camus sau cu “O moarte liniștită“ de Simone de Beauvoir.

Celebra operă japoneză poate fi regăsită în anrticariatul nostru sub următoarele ediții: Humanitas (2007), Humanitas (2014).