Yasunari Kawabata - O mie de cocori

Yasunari Kawabata, prozatorul japonez născut la Osaka în 1899, a devenit cunoscut o dată cu publicarea nuvelei “Dansatoarea din Izu“. Succesul și l-a câștigat pentru totdeauna imediat după ce a scris romanul “Țara zăpezilor“ devenind autorul preferat al asiaticilor.

În 1968 a devenit primul scriitor japonez care a obținut premiul Nobel pentru literatură, dovedind o deosebită măiestrie literară. Simplitatea cu care a redat “esența spiritului japonez“ transcende orice imaginație.

De mic copil și-a dorit să devină pictor, dar calitățile literare l-au îndreptat către o altă zonă a culturii. A avut o copilărie dificilă, rămânând orfan la vârsta de patru ani și fiind înconjurat de tristețe datorită morții unor membri ai familiei. Aceste suferințe timpurii și faptul că a trecut prin cel de-al doilea război mondial l-au ajutat în mare măsură în creațiile sale.

Operele lui Kawabata nu pot fi catalogate neapărat drept romane ci mai degrabă povestiri, datorită dimensiunii și a desfășurării epice. Punctăm aici câteva opere remarcabile, apreciate de cititorii din întreaga lume: “Maestrul de go“ , “Dansatoarea din Izu“, “Frumoasele adormite”.

Yasunari Kawabata s-a sinucis prin otrăvire cu gaz în 1972, la vârsta de 73 de ani. Au apărut o serie de ipoteze cum că moartea acestuia ar fi fost un nefericit accident.

Opera “O mie de cocori“  sau “Stol de păsări albe“ a fost scrisă între 1949-1952 și a fost publicată în 1952 în Japonia. Cuvântul în japoneză pentru o mie de cocori este “Senbazum“ , reprezentând un motiv de ornament care conține pictura a o mie de cocori. Romanul a apărut inițial sub formă de foileton, fiind publicat în revista “Yomimono jiji“.

Personajul principal al romanului, Mitani Kikuji, participă la ceremonia ceaiului alături de maestra Kurimoto Chikako. În acel loc Kikuji o va întâlni pe viitoarea sa soție, Inamura Yukiko. Evenimentul va schimba radical viața principalelor personaje. Kikuji se alătură fostelor amante ale tatălui său decedat, Chikako și doamna Ota. Cele două personaje feminine apar ca niște demoni din trecut, răscolind sentimentele bărbatului. Trecutul vine din urmă furtunos, fiul amintindu-le femeile de tatăl său și dând naștere unor sentimente puternice de gelozie, pasiune și vinovăție. Epicul este structurat pe linii paralele, fiind transpus în relațiile duble tată-fiu și mamă-fiică. Ceremonia ceaiului este una intimă, asigurând armonie și liniște.

Fumiko, fiica doamnei Ota, face un gest simbolic, oferindu-i lui Kikuji două obiecte (un vas de shino și o ceașcă de ceai) , ce simbolizează dragostea de mult apusă dintre părinții lor. Simbolistica este cea care susține întreg cadrul povestirii. Deasupra personajelor găsim plutind frecvent o tristețe și un sentiment de melancolie, transpuse în gesturile și obiectele prezente pe tot parcursul romanului.

Abordarea simplistă și plină de gust, dar și atenția la detaliile tradiționale, i-au făcut pe critici să mărturisească că o dată cu publicarea acestei opere, Kawabata a dus literatura la nivel de artă.

Pentru cititorii pasionați de superba literatură japoneză, cartea poate fi găsită în anticariatul nostru în următoarele ediții: Humanitas (2000), Humanitas (2015), Humanitas (2010).