Prozatorul Yasunari Kawabata, considerat titanul literaturii japoneze, s-a născut la 14 iunie 1899 în Osaka, Japonia. Operele sale sunt remarcabile, pline de lirism și subtilitate, aducându-ne aminte de vechile jurnale. În 1968 a câștigat premiul Nobel pentru literatură, devenind primul japonez și cel de-al treilea asiatic care obține acest premiu.
Debutul său literar a avut loc în anul 1925, iar doi ani mai târziu cariera sa literară a cunoscut succesul o dată cu publicarea operei “Dansatoarea din Izu“. Notorietatea sa a devenit una fulminantă atunci când a scris romanul “Țara zăpezilor“, dovedind o măiestrie literară de neegalat.
Operele lui Kawabata exprimă o deosebită sensibilitate, conținând esența spiritului japonez. Prozele sale sunt scrise pe un singur plan epic, problematica fiind redusă la câteva date simple. Și-a dorit încă din copilărie să devină pictor, însă o dată cu apariția primelor povestiri în timpul liceului, a decis să se dedice scrisului. Datorită talentului său a devenit un prețuit ambasador și purtător de cuvânt al literaturii japoneze.
Viața sa a fost una tragică, marcată de moartea persoanelor dragi. În 1972 a decis să se sinucidă, otrăvindu-se cu gaz. Membrii familiei și apropiații săi au fost sceptici, considerând că moartea a reprezentat un simplu accident.
Opera “Vechiul oraș imperial“ ( titlu original “Koto” ) a fost inițial publicată în 1962 (la editura Sholmaker and Hoard Press), în engleză apărând în 1987. Scrierea este una din cele mai impresionamte capodopere a lui Kawabata și cea datorită căreia a obținut premiul Nobel, alături de alte două romane. Este descrisă legendara capitală niponă Kyoto, care a luat parte la cel de-al doilea război mondial, schimbându-și vechile obiceiuri. Locuitorii au asistat la aceste schimbări care s-au produs lent, dar ireversibil.
În cadrul creat de război și schimbări, ne sunt descrise două surori gemene, al căror univers este pe cale să se schimbe radical. Maturizarea lor este marcată de sentimente contradictorii: pe de o parte iubire și solidaritate, iar pe de altă parte teamă și confuzie. Povestirea surprinde două destine care se completează, dar care sunt despărțite brutal, împletindu-se rafinamentul japonez cu mitologia niponă.
Chicko își întâlnește în mod neașteptat sora geamănă, pe Naeko, fetele fiind despărțite la naștere. Când cele două destine se ciocnesc, apare un imens sentiment de vinovăție, care le va urmări pe cele două toată viața.
Cadrul povestirii este unul fascinant. În fabulosul Kyoto, spiritul și petrecerile fastuoase întâlnesc voluptățile trupului în tainicele cartiere ale plăcerilor.
Kawabata a reunit în această operă trăsăturile sale cele mai esențiale: îmbinarea dintre vechi și nou, simțul estetic extravagant și o melancolie de nedescris. Vechea capitală apare aproape ca un personaj, cu pinii și pietrele albe, muzică tradițională, sărbătorile din vechime și ritmul de zi cu zi.
Romanul a avut parte de două ecranizări, în 1980 de Kon Schikawe și în 1963 de către Nobow Nakamura. Criticii au apreciat tensiunea și pasiunea care sunt strecurate în text, Kawabata reușind să construiască imagini complexe cu puține cuvinte.
Pe rafturile anticariatului nostru, putem găsi cartea sub câteva ediții, printre care: Humanitas (2013), Univers (1970).