Yukio Mishima - Templul de aur

Un templu din Kyoto rezistă timpului, războaielor și oamenilor, însă un student reușește să îi dea foc, iar, de aici înainte, se dezlănțuie nebunia. Cartea lui Mishima, una dintre cele mai căutate opere ale sale, avea să facă înconjurul lumii și să stârnească adevărate controverse. O operă strașnică, pur japoneză, inovativă și stranie, în același timp. Cel care avea să se sinucidă într-un mod ritualic, Yukio Mishima, își construiește povestea într-un fel aparte, dar nu se îndepărtează de stilul care l-a consacrat. Înțelegem, așadar, că stilul autorului este de-a dreptul inconfundabil și nici o forță externă nu îi va schimba perspectiva în care privește lumea ori în care își împărtășește poveștile.

Născut într-o familie de samurai și având parte de o educație draconică, scriitorul pornește într-o călătorie fabuloasă la care ne va face părtași. Cartea reunește ororile războiului și chemarea sângelui, dar și revolta și actele de cruzime ale unor tineri îndoctrinați. Urmărind un fir narativ complex, volumul va fi catalogat drept alambicat și greu de priceput de  publicul de nișă. Astfel, Mishima prezintă, mai târziu, o continuare a operei, de fapt un soi de notă explicativă care să vină în ajutorul cititorului.

Imaginea Japoniei de altădată ne copleșește, iar neputința oamenilor în fața nedreptăților ne macină. Războiul face victime, dar depresia și starea de angoasă în care se afla societatea face adevărate ravagii. Revoltele sunt la tot pasul și treptat se transformă în adevărate manifestații stradale fără precedent. Fost om politic cu deprinderi liberale, Mishima nu se teme sa facă acuzații, fie și în lipsa dovezilor, ba chiar se dovedește războinic în acest sens.

Traume din copilăria uitată a autorului își fac apariția treptat și sunt atribuite personajelor, iar o stare generală de rău pare să domine întreaga scriere. Limbajul este și el ciudat, străin de alte forme de exprimare, dar plin de semnificații și metafore. Cumva, în formă indirectă, autorul își strigă furia, își prezintă fricile și își descarcă nervii. Scrisul devine, așadar, o formă de eliberare, dar și o metodă declanșatoare de catharsis. Spre final, avem câteva trimiteri spre sfera sexualității, iar șocul va fi amplificat de câteva mărturisiri bizare ale personajelor.

Mishima trăiește prin intermediul eroilor săi, iar acest fapt ne bucură și ne înspăimântă deopotrivă. Cumva, asistăm la o degradare umană fără precedent, dar suntem neputincioși și devenim cumva ostili. Cartea este un adevărat spectacol, o capodoperă a literaturii japoneze, care va face înconjurul lumii, sporindu-i faima creatorului său. Apărută pentru întâia oară în anul 1956 și adaptată pentru un material televizat doi ani mai târziu, opera se regăsește astăzi în stocul nostru în mai multe ediții, după cum urmează: Humanitas (2013), Univers (1985), Humanitas (2000).