Yves Gandon - Zulme

Yves Gandon, născut pe 3 iunie 1899, în Blois (Franța), a fost un scriitor francez, cunoscut pentru lucrările sale realiste și științifico-fantastice în proză și poezie. Și-a publicat prima carte de poezii în anul 1922. În anul 1948, Gadon primea "Grand prix du roman de l'Académie française" pentru romanul său intitulat "Ginevre". 

Cartea "Zulme", publicată pentru prima oară în anul 1947, o are în prim-plan pe Zulmé-Sophie-Neo-maie de Saint-Ange, o tânără de douăzeci de ani ce este pe moarte. De acum zece luni culoarea obrajilor săi începu să pălească, un cearcăne subțire, sidefiu îi tivea ochii, încredințându-și durerea hârtiei spre a se despovăra de o taină mult prea grea. A venit pe lume la 26 mai 1808, la trei săptămâni de la nașterea ei mama sa murind. Un potret așezat în salonul cel mare al casei în care locuia, deasupra pianului cu coadă, o înfățișa pe mama ei la vârsta pe care o avea ea acum, fiind pictat cu câteva luni înainte căsătoriei cu tatăl ei. Oricine ar fi privit tabloul respectiv ar fi crezut că este chiar ea, atât de mult semăna cu mama ei. Marie-Francoise de Saint-Ange, mama ei, născută Percehay, a trăit în vremuri sălbatice, în care capetele zburau ca sămânța purtată de vând sub mașina lui Guillotin, în care femeile își doreau să semene cu bărbații, fie și doar la pieptănătură, deoarece vedeau în ei eroii înnoiți ai vremurilor de altădată. Lui Zulme îi placea mult mai mult cum ieșise mama ei pictată într-un tablou ce era ținut cu gelozie sub cheie de tatăl ei, în biroul cu capac cilindrinc, unde întâmplarea a făcut ca într-o zi aceasta să-l vadă. Pentru acel pastel, mama ei pozase cu șase luni înainte de a se naște Zulme. Aceasta avea o pieptănătură ca Ninon, fiind înfățișată în picioare, într-o unduioasă "witchoura", prin a carei deschizătură se putea vedea o rochie albastră, cu guler alcătuit din trei rânduri de pliseuri. Mătușa Zabeth, sora mamei ei, o vedea pe Marie-Francoise ca pe un argint-viu, aceasta neputându-și găsi niciodată locul. Și-o amintea mereu cu zâmbetul pe buze, cântând săltându-se în șa, gonind cerbul sau căprioara, de a-i fi zis că e bărbat, nu alta. La puțin timp după ce s-a măritat, a vrut chiar să se îndeletnicească cu meseria armelor. Avea o imaginație foarte bogată, venind cu ideea de a umple gradina casei cu păuni și fazani aurii. Porumbeii veneau și îi ciuguleau din mână. Însă, pentru Zulme rămâne de netăgăduit faptul că o anumită taină a învăluit o lungă vreme memoria răposatei contese de Saint-Ange, întrebându-l în nenumărate rânduri pe tatăl ei despre ea. De fiecare dată, chipul acestuia se înnegura și, după binevenitul acces de tuse, descoperea o pricină oarecare de a îndruma conversația pe alt făgaș. Nici de la fratele tatălui, unchiul Sigismond-Stanislas, n-a putut scoate mare lucru. Acesta era cel mai de ispravă om pe care-l cunoștea, putând afla orice de la el dacă își înfățișa dorința cu gingășie. Într-o zi, Zulme s-a apropiat de unchiul său, cerându-i cu o privire rugătoare a cărei putere asupra uriașului o cunoștea prea bine, să îi vorbească puțin despre mama ei. O clipă, Sigismond a rămas încremenit, ca mai apoi, privind-o cu o nespusă blândețe, odihnindu-și palmele late pe umerii ei, i-a răspuns cu un glas plin de gravitate că mama ei a fost o sfântă. Însă, între neînfricata amazoană a mătușii sale și sfânta unchiului, oare căruia trebuia să îi dea crezare.

Cartea "Zulme" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Orion (1993) și Eminescu (1974).