Zaharia Stancu este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români pe care țara noastră i-a oferit literaturii universale. Scrierile sale vor fi diverse și pline de culoare, dramatice pe alocuri, nebunești și joviale, iar aprecierea publicului nu va întârzia să apară.
Jurnalist, publicist și eseist de renume, își începe activitatea în primii ani de război și este activ în politica veacului. Probabil una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale avea să fie "Șatra", în care portretizează cu succes viața românilor autohtoni, cu necazurile și bucuriile lor.
Totuși, este un preferat al regimului comunist, iar romanele sale nu vor avea de suferit de pe urma cenzurii, astfel reușește să publice cam tot ce scrie în anii de ocupație.
Pleacă din satul natal și se dedică întru totul scrisului, dei lucrează la o gazetă ori la teatru pentru a se întreține. Colaborează cu mai multe nume mari ale literaturii și reușește să creeze legături nemaipomenite cu alți susținători ai comunismului.
Deși relația cu comuniștii este una bună, Stancu intră în diverse polemici cu mai marii statului, iar conflictul ajunge până la însuși Nicolae Ceaușescu, care ordonă o eliminare a autorului din mai multe publicații importante.
După căderea regimului, este acuzat că ar fi făcut parte din structurile securiste și condamnat la o relativă uitare. Operele sale se traduc în continuare, însă impactul său asupra curentului literar liber este nesemnificativ.
Sabia timpului este una dintre lucrările sale mai puțin cunoscute, însă va fi extrem de apreciată de publicul restrâns. Filosofică din cale afară, dramatică și plină de emoție, cartea devine un manuscris de referință în palmaresul lui Stancu.
Autorul are obsesia timpului, căruia îi dedică adevărate ode și în jurul căruia se concentrează mare parte din lucrările sale. Deși nu are o acțiune susținută și nu este dominată de vreun suspans aparte, cartea este intrigantă și prezintă efectele trecerii timpului asupra unui individ și, mai ales, asupra comunității sale.
Asuprirea, dorul și vechi imagini ale suferinței sunt câteva imagini care ne vor șoca încă din primele capitole și, fără să ne dăm seama, ne vor determina să-l urmărim până la capăt pe scriitorul pasional.
Imaginile dintre realitatea timpului său și ficțiunea închipuită se întrepătrund magistral, iar cititorul este purtat într-o călătorie fără precedent din care îi este imposibil să scape fără vreo învățătură motivațională. Adesea, îl comparăm pe Stancu cu alți scriitori ai veacului său, dar el este original și de necontestat.
Cratea de față este, cumva, o rememorare a unei vieți trăite parcă cândva demult, deși prezentul nu pare să se fi schimbat prea mult. Acțiunea este lentă și se desfășoară pe un singur palier narativ, iar multe detalii au rolul de a ne înfrumuseța imaginea de ansamblu.
Suntem recunoscători lui Stancu pentru pledoaria adusă naturii, vieții și timpului și rezonăm cu acesta încă din primele minute de lectură. Purtați într-un itinerariu diversificat și plin de splendoare, devenim una cu lectura și empatizăm cu personajele principale.
Cartea se va bucura de mai multe traduceri în limbi de circulație europeană, iar pe site-ul nostru va fi disponibilă în mai multe ediții, după cum urmează: Eminescu (1972), Eminescu (1970).