Zaharia Stancu - Satra

Considerată de cei mai mulți dintre criticii literari drept cea mai bună operă a lui Zaharia Stancu, romanul „Șatra” a fost publicat în 1968 la Editura pentru Literatură. Este, de altfel, singurul roman al autorului care nu îl are ca protagonist pe Darie, personajul principal în toate celelalte cărți ale autorului. Zaharia Stancu a lucrat vreme de șapte ani la roman, și așa cum mărturisește autorul, o bună parte a acestuia a fost scrisă în biroul său de la Teatrul Național din București, primele fragmente din „Șatra” fiind publicate în ziarul „Scânteia”. Romanul a avut succes chiar de la apariție și a fost tradus în peste 15 limbi, printre care franceză, germană, turcă, japoneză, engleză, maghiară sau finlandeză. În România, romanul a continuat să fie reeditat, cele mai cunoscute ediții fiind cele aparținând editurilor Adevărul, Universitas sau Editura pentru Literatură. Acestea, precum și alte ediții, se găsesc spre vânzare pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.

Povestea romanului începe cu o șatră de țigani, sub conducerea lui bulibașa Him, căreia i se ordonă să se îndrepte către un oraș din apropiere, fără a se i se spună motivul. Însă ei pornesc în călătorie întâmpinând greutăți. Mai întâi, aflați în război, sunt luați prin surprindere de un bombardament aerian, iar una dintre femeile tinere își pierde viața dând naștere unui bebeluș mort. Odată ajungi în oraș, primesc noi ordine, și pleacă în direcția indicată de autorități, în ciuda căldurii dogorâtoare și în ciuda presimțirilor rele ale bulibașei. Șatra încearcă să respecte tradițiile și obiceiurile în continuare, și avem aici scena cunoscută a luptei dintre doi bărbați, Goșu și Ariston, pentru una dintre fete, Lisandra, sau scena căsătoriei fiului bulibașei cu Kera. Nunta este însă de scurtă durată, căci chiar în noaptea nunții șatra este atacată, fiul bulibașei este bătut, iar Kera violată. După acest episod, nomazii merg sub paza jandarmilor până la destinație, unde li se spune că dacă vor încerca să plece, vor plăti cu prețul vieții. Aflați într-o zonă izolată, cu un teren mai puțin prielnic, șatra țiganilor trece prin clipe grele. Neavând posibilitatea de a-și procura hrana, țiganii sunt forțați să cumpere alimentele de la jandarmi și pierd rapid banii. Mai mult, ei sunt jefuiți de dezortori și rămân fără cai. Lucrurile se înrăutățesc odată cu venirea iernii, și câțiva își pierd viața. Regulile, păstrate cu sfințenie până atunci, par să fie uitate. Bulibașa își pierde autoritatea în fața șatrei și decide, în cele din urmă, să își afle sfârșitul separat de ei, realizând că niciunul nu mai dorește să țină tradițiile și obiceiurile care îi ținuseră uniți până atunci. Primăvară nu aduce nicio îmbunătățire, iar membrii șatrei care au reușit să supraviețuiască pleacă din nou la drum, dar fără speranțe.

„Șatra” este un roman de o unicitate aparte în literatura română, fiind printre singurele scrieri care nu privesc comunitatea țiganilor într-un mod satiric, chiar dimpotrivă, povestea autorului român este caracterizată de tragism. Zaharia Stancu mărturisea că a fost necesară o documentare amplă, și a trebuit să poarte discuții cu mai mulți oameni, să viziteze locuri și să caute numele personajelor. El s-a inspirat din întâmplări reale, și anume, deportarea romilor din vremea regimului antonescian. Romanul cuprinde numeroase descrieri ale obiceiurilor și ritualurilor, precum și a firii țiganilor, prezentați ca oameni buni la suflet, dar stăpâniți de pasiuni puternice. Întreaga lor existență este guvernată de niște legi străvechi, dar, odată cu apariția greutăților și a mai ales, a foametei și a frigului, ei tind să se desprindă. „Șatra” devine, așadar, nu doar un roman al unei comunități diferite, ci și un roman care vrea să scoată la iveală valorile morale și cum pot fi acestea salvate în vremurile cele mai dificile.